Ciucă despre crearea unui nou post de vicepremier: urmează să discutăm

Autor: Andreea Tobias Postat la 08 mai 2023 19 afişări

Nicolae Ciucă, întrebat despre zvonurile legate de înfiinţeze unui nou post de vicepremier, răspunde: „urmează să discutăm”. În ce priveşte rotativa, premierul spune că vor fi şi miniştri noi, iar la Finanţe şi-ar dori „un specialist membru de partid”.

Ciucă despre crearea unui nou post de vicepremier: urmează să discutăm

Întrebat, luni, dacă va rămâne ministrul Apărării, Ciucă a răspuns doar: „Haideţi să nu dăm curs speculaţiilor”.

Întrebat, mai departe, dacă a făcut o evaluare a miniştrilor, în perspectiva rotativei, Ciucă a afirmat că vor fi modificări cu certitudine, inclusiv la actuali membri ai Cabinetului, însă, în momentul în care Marcel Ciolacu va prelua funcţia de premier, decizia asupra a ceea ce înseamnă numirea viitorului Guvern îi aparţine.

„Discuţiile sunt între liderii partidelor. Ultimul cuvânt îl are premierul”, afirmă acesta.

Întrebat despre respectarea protocolului de guvernare, Ciucă a spus: „fiind vorba de o coaliţie politică, există posibilitatea ca anumite chestiuni să fie modificate”.

În ce-l priveşte pe Mihai Tudose, liderul liberal a afirmat că nu s-a discutat absolut deloc vreun nume, „cu atât mai puţin a domnului Tudose. Este decizia PSD pe cine va propune şi va nominaliza”.

În ceea ce priveşte înfiinţarea unui nou post de vicepremier pentru PNL, Ciucă a declarat doar „urmează să discutăm”.

Întrebat veţi preluat funcţia de vicepremier şi de Ministru al Apărării răspuns

În ce priveşte prezentarea în faţa preşedintelui Klaus Iohannis cu noua listă a Executivului, Ciucă a răspuns: „mai este până pe 26”.

Referitor la persoana pe care Ciucă o doreşte la conducerea Ministerului de Finanţe, a fost întrebat dacă vrea un tehnocrat, un specialist sau un om de partid. „Dacă ar fi posibil să fie şi specialist şi membru de partid ar fi perfect”, a răspuns acesta.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucă,
guvern,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.