Ciucă: Fraţilor, ori ne ridicăm şi câştigăm toţi, ori pierdem toţi - surse
„Avem capacitatea să ne organizăm şi avem potenţial în alegeri”, spune Nicolae Ciucă în şedinţa BPN, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL: „Fraţilor, ori ne ridicăm şi câştigăm toţi, ori pierdem toţi”,
„Cu adresabilitate către miniştri PNL: să continue să aibă dialog cu mediul asociativ, sindicate pe toate problemele ridicate. Să manifeste deschidere maximă la dialog şi identificarea de soluţii pentru toate categoriile socio-profesionale care întâmpină greutăţi şi urgenţe. E nevoie să venim cu soluţii pentru românii care au întâmpinat probleme în afara ţării. E vorba de transportatorii care au fost bruscaţi, li s-a confiscat marfa. Sunt chestiuni care să stea pe agenda noastră de preocupări şi să vedem care sunt măsurile de protejare a lor în astfel de situaţii”, a spus, potrivit unor surse din conducerea PNL, Nicolae Ciucă în şedinţa BPN.
El le-a mai cerut miniştrilor PNL să continue îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor PNRR.
Liderul PNL a vorbit şi despre organizarea pentru alegeri.
„Vor fi aspecte pe care le vom aborda şi detalia, aspecte ce ţin de organizarea internă. Tot ce va însemna reuşita noastră în alegeri depinde de organizare şi atitudine. Din perspectiva mea, echipei de campanie, putem spune că avem capacitatea sa ne organizăm şi avem potenţial în alegeri. Şi cred foarte tare că atitudinea va conta enorm. De aceea va spun dechis: Fraţilor, ori ne ridicăm şi câştigăm toţi. Ori pierdem şi pierdem toţi. Nu există altă finalitate la ce facem aici”, încheie Ciucă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro