Ciucu: Nu mă văd preşedinte. Îmi plac funcţiile executive, mai mult de 10-12 ani nu stau în politică

Autor: Andreea Tobias Postat la 06 noiembrie 2025 24 afişări

Prim-vicepreşedintele PNL şi candidatul partidului la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat la Digi24 că nu îşi doreşte să ajungă preşedinte al României, subliniind că preferă funcţiile executive şi că nu vrea să rămână în politică mai mult de 10-12 ani.

Ciucu: Nu mă văd preşedinte. Îmi plac funcţiile executive, mai mult de 10-12 ani nu stau în politică

Întrebat dacă există un candidat la care se gândeşte pentru Sectorul 6, pe care l-ar lăsa în urmă dacă ar câştiga, Ciucu a răspuns fără ezitare: „Din fericire, da, este, cred că sunt singur în această postură, pot să îl recomand pe viceprimarul Paul Moldovan, care este un om integru, un om supercompetent, am mare încredere în el”.

Referitor la o întrebare despre un posibil traseu către Cotroceni - având în vedere că doi foşti primari ai Capitalei au ajuns preşedinţi ai României - Ciucu a spus: „Cea mai mare onoare pe care pot să o am este să fiu primarul Bucureştiului. Şi vreau să fac din Bucureşti proiectul vieţii mele, aşa cum am făcut până acum din vestul Bucureştiului, în sectorul 6”.

Candidatul PNL a explicat că le propune bucureştenilor „un parteneriat pentru cel puţin şase ani de acum înainte, astfel încât să pun ordine în primărie şi în oraş", vizând rezultate semnificative la nivelul Capitalei, similare cu cele din Sectorul 6, şi „pe 10 ani astfel încât Bucureştiul să fie bine pus la punct”.

Întrebat dacă s-a gândit vreodată la un traseu către Cotroceni, Ciprian Ciucu a spus: „Eu vă zic sincer acum, nu ştiu cum o să sune asta la televizor, eu mai mult de 10-12 ani nu mai vreau să stau prin politică.

Adică nu sunt genul care să-mi doresc puterea de dragul puterii, doresc puterea ca să pot face ceva în oraşul pe care-l iubesc. Mai sunt şi alte lucruri de făcut decât politică şi nu mă văd preşedinte, vă zic sincer”.

Explicându-şi opţiunile de carieră, Ciucu a declarat: „Mie îmi plac funcţiile executive mai degrabă, acestea mă motivează, procesele de management pe care le stăpânesc, chiar şi teoria îmi place foarte mult, pentru că practică fără teorie este un nonsens. Am aplicat concepte, îmi place să lucrez şi să văd lucruri efective care cresc din munca echipei mele”.

„Deci e foarte puţin probabil să-mi doresc să fiu preşedintele României, bine, şi aceasta este o onoare foarte mare, dar nu este...”, a conchis candidatul PNL.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucu,
politică,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.