Cod galben de ninsori şi viscol în 26 de judeţe. Informare meteo de ninsori şi vânt
Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis un Cod galben de ninsori şi viscol la munte, în 26 de judeţe, valabil până duminică. ANM a transmis şi o informare meteo, în care avertizează că ninsorile cuprind toată ţara. Vremea devine geroasă de duminică.
Potrivit avertizării Cod galben, de vineri ora 20.00 până duminică ora 18.00 va ninge şi vor fi perioade în care vântul va prezenta intensificări cu rafale de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1800 m vântul va depăşi 80…90 km/h, astfel încât va fi viscol şi vizibilitate scăzută.
În vestul Carpaţilor Meridionali se vor acumula peste 30…40 l/mp şi se va depune strat consistent de zăpadă.
Codul galben va fi valabil pentru judeţele Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea şi Buzău.
Informarea meteo, valabilă în intervalul vineri ora 10.00 - duminică la ora 18.00, avertizează că aria ninsorilor se va extinde treptat din orele serii dinspre regiunile nord-vestice şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării.
Local se va depune strat nou de zăpadă, care va fi mai consistent în zonele montane. Prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20…30 l/mp, cu precădere în jumătatea vestică a ţării.
Vântul va prezenta local şi temporar intensificări, cu viteze în medie de 50…60 km/h în majoritatea zonelor, iar la munte cu rafale de 65…75 km/h. Vor fi perioade în care intensificările de vânt se vor asocia cu ninsoare.
De duminică (5 februarie) vremea va intra într-un proces de răcire şi va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro