Compania aeriană azeră de stat a inaugurat cursa directă Bucureşti – Baku, care va avea o frecvenţă de două ori pe săptămână

Autor: Miruna Diaconu Postat la 04 iunie 2024 17 afişări

Compania aeriană azeră de stat a inaugurat cursa directă Bucureşti – Baku, care va avea o frecvenţă de două ori pe săptămână

Azerbaidjan Airlines AZAL, compania aeriană azeră de stat, a lansat cursa Bucureşti – Baku, care va lega pentru prima dată cele două ţări printr-un zbor direct. Ruta va avea o frecvenţă de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi joi, durata unei călătorii fiind de trei ore.

Preţul biletelor se ridică la circa 300 de euro, însă compania a lansat o promoţie imediat după lansarea rutei prin care vinde biletele la un pret de circa 170 euro dus-întors.

Ruta se adresează atât pasagerilor care vor zbora în interes de business, cât şi segmentului de turism.

În prezent, schimburile comerciale România-Azerbaijan ating valoarea de 330 de milioane de dolari. În România, sunt înregistrate 94 de societăţi comerciale cu capital azer, cumulând un capital social subscris de 8,2 mil. USD, arată Ministerul Economiei. De asemenea, Azerbaidjan se clasează pe locul 70 în topul investiţiilor, în echivalent valută, şi pe locul 77 în privinţa numărul companiilor. Una dintre cele mai mari companii cu capital azer este SOCAR Petroleum, unul dintre jucătorii importanţi pe piaţa distribuţiei de carburanţi din nord-estul ţării.

Cel mai recent pas făcut pentru consolidarea cooperării economice dintre cele două ţări a fost făcut luna trecută, când operatorul sistemului energetic naţional Transelectrica a anunţat că, în aplicarea acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria privind Parteneriatul Strategic în domeniul Dezvoltării şi Transportului Energiei Verzi – Proiectul „Green Energy Corridor”, a semnat un Memorandum de Înţelegere pentru înfiinţarea unei societăţi de tip Joint Venture cu sediul în România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
baku,
companie aeriana,
cursa,
frecventa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.