Compania care a ajuns la afaceri de peste 8 milioane de euro datorită corporatiştilor obsedaţi de aspectul fizic
Preocuparea pentru aspectul fizic reprezintă argumentul principal pentru care clienţii World Class România vin la sală, potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin de către Gabriel Vasilescu, COO al World Class România.
Imediat ce soarele a răsărit, corporatiştii sunt pe bandă. Alexandru are 25 de ani, este angajat de cinci ani în procesele de îmbunătăţire a proceselor din cadrul unei multinaţionale din domeniul IT din Pipera şi merge la sală regulat, în zilele de miercuri şi joi, de aproximativ doi ani, în cadrul reţelei World Class. Alexandru este unul din cei 20.000 de români care ajung în sălile de sport pe care World Class le-a deschis în România.
Ei au adus companiei o cifră de afaceri de 8,34 milioane de euro în 2013 şi un profit de 486.000 de euro, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Cei mai mulţi sunt corporatişti, au între 30 şi 44 de ani şi plătesc un abonament mediu de aproximativ 60-70 de euro pe lună pentru mersul la sală. Circa 50% dintre clienţii World Class vin pe filiera corporate, iar restul sunt clienţi individuali. Angajaţii din multinaţionale – mai ales telecom şi banking, avocaţii sau consultanţii reprezintă câteva categorii cheie pentru cei de la World Class.
„Sălile au început să fie pline dimineaţa între orele 6 şi 7, între 11 şi 13 şi jumătate şi seara“, a observat Gabriel Vasilescu, COO al World Class România. „Este un mediu care te deconectează, îţi creează energie pozitivă şi te face să uiţi de stresul cotidian“, explică argumentul angajaţilor companiilor din Bucureşti pentru a alege acest tip de activităţi.
Cei mai mulţi dintre ei vin la cele nouă săli din Bucureşti, dar şi la sălile din Cluj şi Timişoara. Deşi în 2012 World Class viza deschideri în Constanţa, Braşov şi Sibiu, acestea nu s-au concretizat încă, semn că tot corporatiştii sunt motorul afacerii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro