Compania Carmolimp din Braşov lansează micii ”Litălşi” pe Broadway, în cadrul Zilei României la New York, pe 16 iunie
Compania braşoveană CarmOlimp, controlată de familia Şoneriu, a investit peste 1,5 milioane de euro în dezvoltarea unui nou brand de mici, „Litălşi”, care va fi lansat la New York, cu ocazia unui eveniment dedicat României organizat pe 16 iunie pe faimoasa stradă Broadway.
Compania braşoveană CarmOlimp, controlată de familia Şoneriu, a investit peste 1,5 milioane de euro în dezvoltarea unui nou brand de mici, „Litălşi”, care va fi lansat la New York, cu ocazia unui eveniment dedicat României organizat pe 16 iunie pe faimoasa stradă Broadway.
“E timpul sa ducem cele mai interesante produse tradiţionale româneşti in inima unuia dintre cele mai populare oraşe din lume – New Yorkul. Practic, vom închide Broadway pentru o zi şi vom scoate în prim-plan cultura românească si tradiţionalii mici. Vrem să deschidem şi o nouă piaţă pentru micii cu care noi suntem atât de obişnuiţi, dar pe care americanii abia acum îi descoperă, însă ne vom axa pe dezvoltarea pe piaţa românească, care va fi baza acestui business. In Romania vrem sa construim cel mai puternic brand de mici din piaţă, care vine la pachet cu un sistem de francizare si cu o aplicaţie de livrare si promovare a businessului.”, a declarat Valentin Şoneriu, director CarmOlimp.
Evenimentul “Romania Day on Broadway” a avut loc prima dată în anul 2000 şi este organizat de Ambasada României din Statele Unite ale Americii, Consulatul General al României din New York şi Institutul Cultural Roman. La editia din acest an sunt aşteptati peste 500.000 de participanţi şi va include un program care vizează prezentarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti.
“Nu este o demonstraţie de forţă, deşi înţeleg ca aşa pare. A pornit mai mult ca o glumă, din dorinţa de a face lucrurile altfel. Am fi fost dispuşi să îi dăm şi gratis, doar de dragul promovării Litălşi - nişte mititei.”, a mai spus Valentin Şoneriu.
CarmOlimp este, în prezent, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa de HoReCa, activând în domeniu din 1993. Compania deţine un model de business integrat, care include ferme, abator şi o fabrică de mâncare gătită.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro