Compania de transport public din Berlin, soluţie pentru purtatul măştii: nu folosiţi deodorant

Autor: Dorin Oancea Postat la 05 iulie 2020 516 afişări

Compania de transport public din Berlin, soluţie pentru purtatul măştii: nu folosiţi deodorant

Compania de transport public în comun din Berlin îi încurajează pe cetăţeni să nu mai folosească deodorant, astfel încât călătorii vor fi obligaţi să poarte masca în mod corespunzător, pentru a se apăra de mirosuri, dacă de coronavirus nu le este aşa teamă.

Germania a impus purtarea măştilor în timpul călătoriilor cu transportul în comun, dar cetăţenii nu respectă regula şi folosesc măştile în mod neadecvat.

“Mulţi oameni poartă masca sub nas, aşa că luăm măsuri”, a postat compania pe contul de Twitter.

În Germania, ca şi în alte ţări afectate de Covid-19, este obligatoriu să ai nasul şi gura acoperite atunci când mergi în magazine sau circuli cu transportul în comun. Cei care nu se supun, primesc amenzi. Chiar şi aşa, mulţi îşi acoperă doar gura, lăsând nasul liber.

Operatorul de transport public în comun, BVG, speră că mirosurile îi vor convinge pe călători să poarte masca, mai ales că situaţia poate fi destul de dificilă pe timpul verii. Posterul stârneşte amuzament: “Deci, încă vrei să ai nasul neacoperit?”.

Postările BVG de pe reţelele sociale au fost apreciate de urmăritori şi campania are potenţialul de a-i convinge să poarte mască, chiar fără a renunţa la deodorant.

Compania de transport public în comun este recunoscută pentru campaniie cu tentă satirică. Printre sloganurile din trecut s-au numărat: “Este săptămâna modei din nou. Noi ne bucurăm dacă porţi orice fel de haine” sau “Nici măcar mama ta nu ar veni să te ia la 04:30”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
berlin,
transport,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.