CONFERINŢA MEDIAFAX: Azomureş vrea să crească la 80% ponderea livrărilor pe piaţa internă
Producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş vinde 66% din producţie pe piaţa locală, ţinta fiind de 80%, în condiţiile în care în 2012, când compania a fost cumpărată de traderul elveţian Ameropa, vindea 80% la export, a declarat Mihai Aniţei, directorul general al companiei.
"După 2012, ne-am îndreptat spre agricultura românească. Suntem în mijlocul investiţiilor de peste 200 de milioane de euro, în mediu, în creşterea capacităţii de producţie şi în produse noi.
Ne-am propus ca în loc de 80% din producţie vândută la export să vindem 80% pe piaţa internă. Suntem foarte aproape de această ţintă. Strategia noastră vizează piaţa românească, vrem să creştem numărul de produse pentru piaţa românească", a spus Aniţei, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Agriculture.
El a precizat că anul trecut consumul de îngrăşăminte minerale în România a crescut la 2,05 milioane de tone faţă de 1,75 milioane de tone în 2013, iar aşteptările vizează o creştere de două cifre în următorii ani, ceea ce creează premisele pentru majorarea vânzărilor autohtone.
"Am ajuns ca 66% din totalul producţiei să se vândă acum pe piaţa locală, în timp ce Azomureş are o cotă de piaţă de 40%", a mai spus Aniţei.
Combinatul Azomureş - care are linii de producţie pentru îngrăşăminte solide şi lichide, dar şi pentru melamină - este principalul producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România, cu o producţie anuală de cel puţin 1,3 milioane tone de îngrăşăminte. Produsele Azomureş ajung la producătorii agricoli din România, alte ţări din Europa, Africa, China, Japonia, America de Sud şi din Statele Unite.
Proprietarul majoritar al Azomureş este Ameropa Holding AG din Elveţia, un trader internaţional de cereale şi îngrăşăminte.
În 2012, Ameropa a cumpărat 75,87% din titlurile Azomureş de la investitorii turci care controlau combinatul, iar apoi a derulat o ofertă de preluare prin care şi-a majorat participaţia la 96,49%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro