Consiliul Judeţean Cluj a investit peste 32 mil. lei în construirea şi dotarea sediului centrului şcolar pentru educaţie incluzivă

Autor: Laurentiu Cotu Postat la 01 octombrie 2024 20 afişări

Consiliul Judeţean Cluj a investit peste 32 mil. lei în construirea şi dotarea sediului centrului şcolar pentru educaţie incluzivă

Consiliul Judeţean Cluj a finalizat implementarea unui proiect european de 32,3 mil. lei (6,5 mil. euro), din care 5,5 mil. lei (1,1 mil. euro) a reprezentat finanţarea nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, ce a vizat construirea sediului centrului şcolar pentru educaţie incluzivă.

Sediul şcolii de pe strada Aviator Bădescu este organizat în trei tronsoane, cu funcţiuni distincte şi dispune de o grădină senzorială amplasată pe terasa clădirii, de un spaţiu special destinat hidroterapiei - în vederea realizarii procedurilor terapeutice, necesare pentru tratarea afecţiunilor degenerative sau neurologice şi de o zonă dedicată specialiştilor din cadrul instituţiei, concepută pentru prevenirea apariţiei sindromului de epuizare profesională, potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Cluj.

Toate spaţiile centrului au fost dotate cu mobilier şcolar, echipamente IT (table interactive, laptopuri, multifuncţionale, sistem audio-video, televizoare), echipamente necesare pentru cabinetul medical şi sălile de terapie. De asemenea, a fost amenajat şi spaţiul exterior - curtea interioară, zona de acces, locurile de parcare şi terenul de joacă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
consiliul judetean,
cluj

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.