Autoritatea de concurenţă a făcut această recomandare în urma derulării unei anchete sectoriale pe piaţa serviciilor de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale, în cadrul căreia a constatat că legislaţia specifică este ambiguă şi incompletă, iar modul de aplicare şi interpretare al acesteia de către autorităţile implicate îngreunează accesul pe piaţă şi extinderea activităţii operatorilor, ceea ce duce la restrângerea concurenţei.

De exemplu, autorizaţii şi metodologii de lucru dintr-un judeţ nu sunt acceptate în alt judeţ. De asemenea, unele administraţii locale impun prevederi care încalcă obligaţii stabilite prin reglementări ale altor autorităţi. Durata procesului de autorizare poate ajunge la 1 an şi chiar mai mult, implicând şi o etapă de pre-autorizare de 6 luni.

Consiliul Concurenţei consideră că Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului trebuie să interpreteze similar legislaţia privind autorizarea staţiilor de transfer pentru deşeuri medicale.

Staţiile de transfer sunt puncte intermediare între locul de generare al deşeurilor (spaţiul unităţii sanitare) şi locul de eliminare, având ca scop concentrarea deşeurilor provenite de la puncte de colectare multiple.

La ora actuală, poziţiile acestor instituţii nu converg, afectând intrarea şi dezvoltarea pe piaţa deşeurilor medicale: Ministerul Sănătăţii susţine că operatorii care desfăşoară activităţi de tratare/eliminare a deşeurilor medicale pot deţine staţii de transfer pentru deşeuri medicale, în timp ce Ministerul Mediului (prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului - ANPM, autoritate de autorizare şi control) consideră că transportul deşeurilor medicale se poate face fără colectare şi depozitare intermediară, direct la instalaţiile de tratare. Mai mult, ANPM central şi agenţiile judeţene au abordări diferite în privinţa autorizării staţiilor de transfer.

Un alt aspect ce ar trebui clarificat se referă la aplicarea principiului proximităţii, care presupune ca deşeurile să fie valorificate şi eliminate cât mai aproape de locul de generare. Dispoziţiile legale privind principiul proximităţii sunt lipsite de claritate, iar mecanismul de verificare al respectării proximităţii de către ANPM nu este definit /prevăzut, astfel că decizia de aprobare a transportului nu se face pe baza unor criterii clare şi transparente, putând avea un caracter discreţionar.

Consiliul Concurenţei mai recomandă deblocarea de către Ministerele Sănătăţii şi Mediului a situaţiei privind aprobarea Strategiei şi Planului de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale la nivel naţional, documente care ar fi trebuit să fie elaborate până la data de 18 ianuarie 2014.

Analiza Consiliului Concurenţei a mai arătat că piaţa serviciilor de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale este puternic concentrată, trei companii gestionând aprox. 70% din totalul cantităţilor de deşeuri medicale în 2019, iar primele cinci aprox. 80%.

Astfel, compania Stericycle România este principalul jucător, deţinând o cotă de piaţă de peste 40% raportată atât la volumul de deşeuri medicale gestionate, cât şi valoric.

Deşeurile medicale au un regim special din punct de vedere al colectării, depozitării, transportului şi tratării/eliminării, pentru fiecare dintre etape existând dispoziţii legale foarte stricte.

Astfel, responsabilitatea gestionării revine producătorului de deşeuri (unităţii medicale) sau, după caz, oricărui deţinător de deşeuri care are obligaţia de a efectua operaţiunile de tratare sau de a le transfera unui operator economic autorizat care desfăşoară activităţi de tratare şi/sau eliminare a acestora.

Costurile operaţiunilor de gestionare a deşeurilor sunt suportate de către producătorul de deşeuri sau, după caz, de deţinătorul acestora.

Deşeurile medicale se pot procesa prin incinerare (toate) şi/sau prin decontaminare termică la temperaturi scăzute (unele).

Decontaminarea termică a deşeurilor se bazează pe acţiunea căldurii umede sau uscate pentru îndepărtarea microorganismelor conţinute în deşeurile medicale, în timp ce incinerarea se realizează la temperaturi medii şi ridicate (+800 ºC_+1100ºC) şi poate fi aplicată unei game largi a deşeurilor rezultate din activitatea medicală (excepţie fac cele care conţin metale grele sau cele pentru care există recomandări speciale).

Instalaţiile active pentru procesarea deşeurilor medicale (22) sunt răspândite în 7 din cele 8 regiuni ale ţării, Nord-Vest fiind singura regiune în care nu există nicio instalaţie funcţională.

În regiunea Vest se află cele mai multe echipamente de decontaminare termică (4), iar în regiunea Sud, inclusiv Bucureşti-Ilfov, cele mai multe incineratoare (3). Opt operatori deţin 12 instalaţii de sterilizare termică şi 10 companii deţin fiecare câte un incinerator.

În Regiunea Centru nu se află niciun incinerator, iar în regiunea Sud-Est nicio instalaţie de decontaminare termică.

Pe piaţă există patru companii care deţin atât instalaţii de decontaminare termică, cât şi instalaţii de incinerare: Stericycle Romania, Mondeco, Pro Air Clean Ecologic şi Demeco.

De asemenea, patru companii deţin doar instalaţii de sterilizare termică a deşeurilor medicale (AKSD România, Bio Hazard, Ecologmed şi Perfect Curier), iar şase (Eco Burn, Eco Fire Sistems, Enviro Ecobusiness, Mediline Exim, Pro Air Clean şi Xtreme Ecoenergy Group) sunt operatori autorizaţi care oferă servicii de eliminare a deşeurilor medicale prin incinerare.

Atribuirea contractelor se face fie prin atribuire directă, în cazul unor sume mai mici de 135.000 lei, fie prin licitaţii deschise, în situaţia unor cantităţi mai mari de deşeuri medicale, prin SEAP. Durata contractuală este cel mai adesea anuală sau multianuală (24 luni).

Prin urmare, atât la nivelul cererii, cât şi la nivelul ofertei, există tendinţa pachetizării serviciilor, din motive de preţ, logistice, fiind mai uşor de urmărit buna gestionare a deşeurilor în mod integrat.

Potrivit legislaţiei, deşeurile medicale se pot preda doar operatorilor autorizaţi pentru transport şi eliminare şi doar către operatori cu instalaţii autorizate, ceea ce presupune că unităţile sanitare pot încheia contracte fie cu eliminatori care au şi autorizaţie pentru transport, fie cu companii de transport care au încheiate contracte cu eliminatori.