Controale în Bucureşti şi Ilfov: Poliţia rutieră a aplicat 328 de sancţiuni contravenţionale
La data de 11 februarie, în intervalul 15:00-20:00, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, în colaborare cu poliţiştii Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, au acţionat pe sectoarele de drum public cu potenţial de risc rutier crescut.
Acţiunea poliţiştilor rutieri a fost axată, în principal, pe depistarea persoanelor care nu respectă regimul legal de viteză, aparatele radar fiind dispuse în cascadă.
Totodată, poliţiştii rutieri au avut în vedere şi prevenirea şi combaterea celorlalte abateri la regimul rutier.
Pe parcursul activităţilor, poliţiştii rutieri din Ilfov şi Bucureşti au depistat în trafic mai multe persoane, care conduceau autovehicule cu o viteză mai mare ca limita maxima admisă pe sectoarele de drum respective.
În acest context, au fost aplicate 328 de sancţiuni contravenţionale conform OUG nr. 195/2002, cu amendă în valoare de aproximativ 156.400 de lei, dintre care 291 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 14 pentru nepurtarea centurii de siguranţă, iar 23 pentru alte abateri la regimul rutier.
Au fost reţinute 19 permise de conducere, din care 10 pentru nerespectarea vitezei, 2 pentru consum de alcool, 2 pentru neacordare prioritate autovehiculelor, 2 pentru neacordare prioritate pietonilor şi 3 pentru alte abateri.
Au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
De asemenea, la activităţi, poliţiştii rutieri din Ilfov au oprit pe DN7 Chitila, un autoturism, iar în urma testării conducătorului auto, aparatul drugtest a indicat un rezultat pozitiv la consumul de cannabis.
Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, a fost condus la un spital din Bucureşti, pentru prelevarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, bărbatului respectiv fiindu-i reţinut permisul de conducere.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro