Cum va fi vremea în perioada următoare, potrivit ANM
Administraţia Naţională pentru Meteorologie a emis o avertizare de vreme rece, precipitaţii şi vânt, valabilă în intervalul 21 martie, ora 23:00 – 23 martie, ora 10:00.
În intervalul menţionat, aria precipitaţiilor moderate cantitativ (15...20 l/mp) va cuprinde treptat sudul şi sudestul ţării, unde vor fi ploi, lapoviţă, dar şi perioade cu ninsoare. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.
Precipitaţii, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse şi în Transilvania şi în restul zonei montane.
Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea şi în Muntenia, precum şi la munte, cu viteze în general de 40...50 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice şi sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute faţă de mediile climatologice ale perioadei.
Până vineri (26 martie) vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopţilor şi dimineţilor. Pe parcursul zilelor de marţi (23 martie) şi miercuri (24 martie) vântul va prezenta intensificări susţinute în jumătatea estică şi la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro