Craciun fericit!

Dan Adamescu a fost la instanţa supremă în scaun cu rotile

Autor: Catalin Lupasteanu Postat la 20 octombrie 2014 71 afişări

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost, luni, în scaun cu rotile la instanţa supremă, unde a cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar, acesta fiind ajutat de către persoanele care l-au însoţit.

Dan Adamescu nu a făcut declaraţii nici la intrarea şi nici la ieşirea din sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a stat aproximativ o oră.

Întrebat dacă dosarul Carpatica, în care este acuzat de fapte de corupţie, este o înscenare, Adamescu a dat aprobator din cap, fără a face alte declaraţii.

Omul de afaceri Dan Adamescu este în arest la domiciliu din 30 august, când i-a fost înlocuită măsura arestului preventiv, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă, în care este judecat alături de magistraţii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti.

În 10 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut măsura arestului la domiciliu atât în cazul lui Dan Adamescu, cât şi în cazul celor patru judecători, constatând că aceasta este legală şi temeinică.

Instanţa a respins atunci, ca nefondată, cererea lui Adamescu de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar, dar şi cererile similare ale judecătorilor Rovenţa şi Viziru.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis însă cererea lui Adamescu de a i se permite să plece din imobilul unde execută arestul la domiciliu, în perioada 13-18 octombrie, pentru a merge la o clinică de ortopedie.

Şi judecătorii Rovenţa şi Moldovan au primit permisiunea de a merge la Spitalul Militar şi, respectiv, la Spitalul Fundeni. Elena Rovenţa a formulat cererea pentru 29 octombrie ,când ar urma să meargă la Spitalul Militar pentru o intervenţie medicală, iar Moldovan pentru 13 octombrie, în vederea unor controale şi tratamente la Spitalul Fundeni.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată de cei trei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat luni cauza, urmând să dea o decizie definitivă.

În 24 iunie, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe cei patru judecători şi pe Dan Adamescu, în stare de arest, şi pe omul de afaceri Iosif Armaş, în stare de libertate, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă. Cei patru judecători au stat în arest preventiv din 20 mai până în 30 august, când instanţa supremă a dispus măsura arestului la domiciliu.

Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă. El a fost arestat preventiv din 6 iunie până în 30 august, când şi în cazul lui instanţa supremă a decis definitiv înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe practicienii în insolvenţă Angela Monica Borza, Ilie Preda, Cristina Elena Popa (fostă Cândea) şi Emanoil Postelnicu şi Gabriel Hanganu pentru dare de mită.

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.

Adamescu deţine, printre altele, compania Astra Asigurări, Unirea Shopping Center şi clubul de fotbal din Liga I Oţelul Galaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ADAMESCU,
ICCJ,
/actualitate/dan-adamescu-a-fost-la-instanta-suprema-in-scaun-cu-rotile-13420644
13420644
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.