De ce costă apa îmbuteliată de 200 de ori mai mult decât apa de la robinet

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 12 decembrie 2014 1624 afişări

Preţul mediu al unei sticle de apă îmbuteliată de jumătate de litru este egal cu preţul plătit pentru apa menajeră folosită de-a lungul unei zile întregi.

De ce costă apa îmbuteliată de 200 de ori mai mult decât apa de la robinet

Dacă o familie obişnuită din Statele Unite ar folosi apă îmbuteliată pentru treburile zilnice, ar primi o factură lunară de aproape 10.000 de dolari, notează cei de la The Atlantic.

Prima diferenţă este ambalajul: atunci când cumpăraţi un litru de apă îmbuteliată, plătiţi şi pentru producţie, transport şi marketing. Astfel, pentru fiecare dolar pe care clienţii îl plătesc pentru o sticlă de apă îmbuteliată, circa o treime din bani sunt plătiţi pentru transport. Pentru îmbutelierea fiecărui litru de apă, procesul de producţie necesită alţi doi litri de apă, aşadar clientul plăteşte trei litri de apă, deşi cumpără doar unul singur. 

În al doilea rând ,când vine vorba despre apa în sine, companiile producătoare au două variante: fie plătesc pentru a folosi o sursă de apă, fie cumpără şi exploatează o anumită sursă de apă.

În al treilea rând, elementul care reprezintă cel mai mare diferenţiator de preţ este brandul. Atunci când cumpăraţi o sticlă de apă îmbuteliată, la fel ca în cazul altor produse, plătiţi în plus pentru numele companiei producătoare. În funcţie de valoarea brandului, preţul o să varieze.

În Bucureşti, preţul unui litru de apă pentru consumatorii casnici este de circa un ban. Prin comparaţie, un litru de apă îmbuteliată costă, în medie, 2 lei (în funcţie de locul achiziţiei).

Urmărește Business Magazin

/actualitate/de-ce-costa-apa-imbuteliata-de-200-de-ori-mai-mult-decat-apa-de-la-robinet-13718073
13718073
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.