O doamnă procuror s-a pensionat la 48 de ani, cu o pensie “specială”. Doamna “specială” este cea care a îngropat dosarul “10 august”.

“Specialii” au pensii de 1.000 – 1.500 de euro, în vreme ce o pensile medie “normală” este de 290 de euro. Cei 10.000 de “speciali” primesc, anual, pensii de peste 2 miliarde de euro, adică peste o zecime din toate pensiile plătite tuturor celorlalţi peste cinci milioane de “nespeciali”.

O femeie “nespecială” iese azi la pensie la 60 de ani. Având în vedere că dna procuror are 48 de ani, iar vârsta de pensionare la femei va creşte până se va alinia, foarte probabil  - legislaţia nu te lasă să ghiceşti nici măcar ziua de mâine - până în 2030, cu cea a ieşirii la pensie a bărbaţilor (65 de ani), înseamnă că doamna “specială” a fentat, cu acordul statului, cel puţin 15 ani de muncă, dar primeşte o pensie de 7 ori mai mare decât a unei “nespeciale”. În ciuda faptului că “nespeciala” a contribuit mai mult la sistemul public de pensii decât “speciala” care nu ia pensie în funcţie de contribuţie, ci de ultimul salariu, plus sporuri de antene puse de extratereştri, plus prime de tuse şi de junghi. Acum statul zice că trebuie să ne pensionăm la 70 de ani. Dar “specialii” se pensionează la 45-48 de ani.

Doamna “specială” va mânca pensie cel puţin 35-40 de ani de acum înainte (ne ghidăm după speranţa de viaţă la pensie, nu la naştere). Adică cam 700.000 de euro. O “nespecială” cu pensia medie de 290 de euro (asta dacă a cotizat vreme de 35 de ani la sistemul public de pensii) a cărei speranţă de viaţă la pensie este de cam 16 ani, va încasa 55.000 de euro, de la primul talon de pensie, până la prima lopata de pământ aruncată peste sicriu.

Imaginaţi-vă acest scenariu supersimplist, fără alte amăgiri sau calcule contabile. Salariul mediu brut este astăzi de puţin peste de 5.300 de lei. Statul reţine, din aceşti bani, 1.345 de lei pentu pensia viitoare a contribuabilului (25%). La 35 de ani de contribuţie, angajatul lasă statului 565.000 de lei. Dar pensia lui lunară (medie) va fi de aproximativ 1.400 de lei – cât este punctul de pensie. Ca fostul contibuabil să poată să-şi pape banii din contribuţii (care sunt ai lui), ar trebui să trăiască 33-35 de ani, după anul de pensionare. Însă, cum arătam, speranţa de viaţă la ieşirea la pensie, pentru cei cu stadiul complet de cotizare este, în România, de 16-17 ani. Pentru “speciali” care nu sunt înscrişi în grila de mai sus şi care ies la pensie la 45 de ani, dar care nu contribuie decât cu 10% la propriile lor pensii, speranţa de viaţă după pensie ajunge, fireşte, la 35 – 40 - 50 de ani.

Nu este singura particularitate a României, aceasta frumoasă.

Statul plăteşte 35% din veniturile sale totale pentru salariile angajaţilor său. Nicăieri în UE nu veţi găsi aşa ceva – media Uniunii este de 22%.

Şi, mai special decât atât, nu veţi găsi niciunde, în afară de România, “ordoliberali” – acei oameni care susţin că statul trebuie distrus, iar taxele anulate – care să fie angajaţi în funcţii-cheie în ordinea statului. Oameni care propăvăduiesc eliminarea taxelor iau de la stat mii de euro lunar, dar sunt chemaţi să “reformeze” un sistem care i-ar mătura de pe scenă. Curată reformă a statului, a pensiilor, a salariilor.