Politica de dividende aplicată anul acesta pentru companiile energetice din portofoliul statului se îndreaptă mai mult spre o „confiscare“ de profituri cu destinaţie incertă decât spre o strategie de dezvoltare pentru firmele în cauză.

Verbund, liderul ener­getic al statului austriac, echivalentul de la Viena al Hidro­electricii, a repartizat doar 41% din profitul net raportat anul trecut sub formă de dividende, restul banilor fiind lăsaţi în companie, pentru proiecte de dezvoltare. În România, Hidroe­lectrica a fost forţată de acţionarii săi să plătească dividende de 2,3 mld. lei la un profit net de 1,45 mld. lei. Mai departe, compania va accesa un credit record de 1,25 miliarde de lei pentru a-şi finanţa totuşi planurile de extindere.

La prima vedere, o astfel de decizie de remunerare generoasă cu dividende ar trebui să bucure orice investitor la bursă, mai ales că în criză cash-ul este rege, doar că guvernul a făcut deja un obicei din secarea companiilor. Iar aici apar şi semne de întrebare cu privire la sustenabilitatea şi politica investiţii a companiilor din subordinea statului.

Iar lipsa de comunicare, cât şi un memorandum surpriză anunţat sec săptămâna trecută de Transgaz, prin care statul îşi mandatează oamenii ca în AGA să solicite aproape integral profiturile companiilor, reamintesc inves­titorilor de politica PSD din urmă cu câţiva ani.

Astfel, după ce Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie local, a fost practic secată de bani prin acţiunile Ministe­rului Energiei şi ale Fondului Proprie­tatea, a venit rândul Transgaz, mono­polul care gestionează infrastructura de transport al gazelor, să anunţe că acţionarul majoritar îi solicită 90% din profitul net înregistrat anul trecut.

Secretariatul General al Guver­nului (SGG) a transmis în baza unui memoran­dum ca reprezentanţii statului în AGA/CA-urile compa­niilor de stat şi regiile autonome să fie mandataţi să acţioneze pentru reparti­zarea a minimum 90% din profitul net realizat în 2020 sub formă de dividende.

Anunţul a fost făcut vineri seară după închiderea şedinţei de tranzacţionare de către Transgaz, într-un comunicat sec, de doar câteva rânduri, şi care a creat confuzie în rândul participanţilor pe piaţa de capital întrucât nu este clar pentru moment dacă această solicitare se aplică doar companiilor controlate prin SGG sau şi companiilor controlate prin Ministerul Energiei.

Mişcarea făcută acum aminteşte de po­litica aplicată de PSD în cadrul marilor com­­panii de stat, acestea fiind constant se­cate de profituri pentru a alimenta bugetul de stat.

La Hidroelectrica, de exemplu, compania a terminat anul trecut cu un profit net de 1,45 mld. lei, dar a repartizat ca dividende 2,3 mld. lei. Circa 1,8 mld. lei s-au dus către Ministerul Energiei, alte 460 mil. lei intrând în buzunarele Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al producătorului de energie. Problema este că la Hidroelectrica practica distribuirii unor dividende mai mari decât profitul înregistrat a devenit tradiţia ultimilor cinci ani de zile, după cum arată datele centralizate de ZF.

Anul acesta însă, compania a accesat un credit record de 1,25 mld. lei, de la BRD, pentru a-şi finanţa proiectele de dezvoltare.

Pe de altă parte, Verbund, egalul austriac al Hidroelectricii, are o politică de dividend complet diferită.

Acţionarul majoritar al Verbund este statul austriac, cu o deţinere de 51%. Anul trecut, Verbund a înregistrat un profit net de 631 milioane de euro, după cum arată datele publice, dublu faţă de cel obţinut de Hidroe­lec­trica. Dar compania a avut o rată de repar­tizare a profitului de numai 41,3%, statul aus­triac încasând circa 133 de milioane de euro, de aproape trei ori mai puţin decât statul român. Mai mult, în ultimii cinci ani de zile, Verbund a avut o rată de repartizare a profitului cuprinsă între 23% şi 58%. Spre comparaţie, Hidroelectrica anual în ultimii cinci ani a repartizat sub formă de dividende mai mult decât a câştigat, având o rată de repartizare a profitului cuprinsă între 124% şi 157%.

La OMV, grupul petrolier care deţine OMV Petrom, şi unde statul austriac este în continuare cel mai puternic acţionar, decizia a fost de a avea pentru profitul de anul trecut o rată de repartizare sub formă de dividende de 48%, restul fiind lăsat în companie.

Modul în care statul român a înţeles să-şi gestioneze cele mai importante active din energie se vede azi în balanţa energetică a României. Posesoare a unui mix de producţie de invidiat, România depinde de doi ani de zile de energia altor state pentru a-şi acoperi consumul din cauza lipsei investiţiilor în unităţi noi de producţie de pe plan local. Problema nu este existenţa unui deficit de capacitate, ci lipsa unor unităţi care să producă energia la costuri competitive în regiune. Astfel, a devenit mai eficient de importăm energie, decât să o producem local în unităţi vechi, cu randamente scăzute.

Mai departe, în timp ce Verbund, de exemplu, lansează proiecte pe hidrogen regionale şi are investiţii dincolo de graniţe, niciuna dintre companiile energetice de stat semnificative nu a reuşit să iasă la exterior.

Pe zona de gaze, România este al doilea cel mai important producător european, după Brexit, în spatele Olandei, dar riscă să piardă o oportunitate majoră de investiţii, Marea Neagră, tot din cauza felului în care statul a ales să-şi gestioneze activele strategice, inclusiv la nivel de reglementare.