Din momentul în care aţi aruncat furios paltonul pe maşina celor care vă apăra de duşmani închipuiţi au trecut cinci ani.

Nu aţi vorbit cu supărare atunci. Iar oamenii au înţeles, Dar vremea macină lumina. Cum e posibil? Abia de aici încep toate.

Cum ar fi să nu vorbiţi cu copiii, pentru că ei „oricum nu înţeleg”? Cum ar fi să nu mai vorbiţi cu mine, când voi fi bătrân, pentru că voi fi dacă am noroc, pentru că nu v-aş mai fi de folos?

Cum ar fi ca ţara să fie goală, dar revistele de dincolo de graniţe să ve laude că sunteţi un preşedinte minunat?

Ce ţară conduceţi sau credeţi că conduceţi, dle Iohannis?

Dvs. nu v-a arătat nimeni statisticile? Dle preşedinte, 22%, scorul doamnei Dăncilă în primul tur al prezidenţialelor este imens. Dvs aţi luat ceva mai mult. Probabil că Sfântul Petru vă va da mai multă colivă la întrunirile de apoi - îl şi văd pe Sfântul Petru făcând plecăciuni: ia mai luaţi, ia mai gustaţi, domnule Iohannis, nişte colivă.

Dar, pe pământul ăsta, un sfert din ţară a votat cu doamna Dăncilă. Nu schimbă nimic asta, dle Iohannis?

V-a dat Sfântul Petru dezlegare să nu participaţi la întruniri electorale?

Democraţia nu este a „învingătorului care ia totul”. România este a tuturor, a celor care v-au votat şi a celor care nu v-au votat, domnule Iohannis.

Şi, mai apoi. Pe mine mă interesează ce gândesc alegătorii doamnei Dăncilă. Pentru că stau uşă în uşă cu ei. Alegătorii doamnei Dăncilă au cheile de la casa noastră. Când plecăm în concediu, ei ne udă florile. Cum aş putea eu să spun că nu mai vorbesc cu ei pentru că ei votează cu PSD, iar eu cu PNL?

Această înţelegere limitată a lumii mă umple de supărare. În faţa dvs, dle Iohannis, nu este doar Viorica Dăncilă, ci 22% din oamenii din România, cu drept de vot. Şi încă: sunt eu. Eu voiam să aflu ce gândeşte preşedintele. Dar dvs. v-aţi încolăcit coada pe la şolduri şi v-aţi dus la culcare.