Dragoş Damian, Terapia Cluj: 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii. De anul trecut, de când am scris comentariul de mai jos, ai fost la medicul de familie pentru un control?
Dacă după ce Donald Trump a aprobat noile tarife vamale te-ai inervat, dacă te-a luat o durere de cap, dacă vederea ţi s-a înceţoşat un pic, daca ai simţit mici furnicături în mâna stângă sau ai simţit că inima parcă bate mai tare sau mai repede, daca ai simţit o durere abia sesizabila sau mai puternică în stângă pieptului, a venit vremea să (re)citeşti comentariul de mai jos si să te gândeşti la sănătatea ta. Programează-te la medicul de familie (probabil nici nu ştii care este acela) şi roagă-l să te trimită la nişte investigaţii ca să vezi cum stai cu inima.
Nu este slogan publicitar, dar succesul afacerii tale depinde de succesul inimii tale – şi nu este nici metaforă.
Şi fără vreo legătură directa cu titlul, este bine de ştiut că tema zilei de 7 aprilie 2025 este ”Începuturi sănătoase, viitor plin de speranţă”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii lansează în 2025 o campanie pentru a îndemna guvernele şi comunitatea din domeniul sănătăţii să intensifice eforturile pentru a pune capăt deceselor materne şi nou-născuţilor care pot fi prevenite şi să acorde prioritate sănătăţii şi bunăstării pe termen lung a femeilor. Este tragic că în fiecare an peste 300.000 de femei îşi pierd viaţa în timpul sarcinii sau a naşterii în timp ce peste 2 milioane de copii mor în prima luna de viaţă şi aproximativ alte 2 milioane de copii sunt născuţi morţi.
Un deces prevenibil la fiecare 7 secunde.
Astăzi, de 7 aprilie, să ne gândim un pic la toate lucrurile astea.
----------------------------------------------------------------------------
Ai de la 40 de ani în sus? Ai şanse mari să suferi un infarct miocardic acut catastrofic care să ducă la moarte subită cardiacă. Duminica, de 7 aprilie, mai gândeşte-te la asta
O sa spuneti ca moartea subita cardiaca nu este un subiect pentru o publicatie financiara si ca titlul senzationalist nu va reusi sa tulbure oamenii de afaceri fie ei corporatisti sau antreprenori, executivi, bancheri, finantisti, specialisti in M&A, consultanti, lobisti, avocati, manageri, indiferent de sectorul in care activeaza. O sa spuneti ca probabil vreau sa vand vreun medicament si ca oamenii seriosi enumerati mai sus isi vor vedea de treaba.
De 7 aprilie, Ziua Mondiala a Sanatatii – asa-i ca nu ati stiut asta? – este un bun prilej sa reamintim ca principala cauza de moarte in rindul oamenilor de afaceri sunt bolile de inima. Ferindu-ne pe cat posibil de termeni medicali haideti sa explicam simplist oamenilor de afaceri ca exista o mare probabilitate sa piara prin moarte subita cardiaca rezultat al unui infarct miocardic acut, popular cunoscut sub numele de atac de cord, un blocaj al alimentiei cu sange a muschiului inimii care duce la o catastrofa hemodinamica - o urgenta medicala majora careia ii este foarte greu sa supravietuiesti indiferent de ajutorul divin sau de viteza cu care se misca sistemului sanitar din Romania.
Un stil de viata zilnic stresant si nervos pentru ca nu stii daca iti atingi tintele, daca banca imprumuta banii, daca Guvernul schimba din nou codul fiscal, daca furnizorii trimit comanda la timp, etc. Mult alcool, dupa o intalnire cu partenerii, dupa aprobarea bugetului, dupa conventia nationala de vanzari, dupa aparitia in Top 1000 de companii. O rutina zilnica cu abundenta de pranzuri cu meniuri mizerabile pline de grasimi trans si zaharuri ultrarafinate, luate in graba pentru ca incepe teleconferinta de la 14, sau cu dineuri de afaceri cu clienti carora trebuie sa le vinzi ceva si la care nu te mai opresti din mancat, mult dupa ora 24. Un program zilnic in care iti propui incontinuu sa faci mai mult efort fizic (“pentru o viata sanatoasa faceti miscare cel putin 30 de minute in fiecare zi”) insa urci cu liftul pana la etajul 1 si mergi cu masina la cumparaturi la supermarketul din colt.
Mananci plastic in fiecare si pentru ca ne-am distrus planeta, fumezi si mai iei din cand in cand droguri (nu ma refer la medicamente)? Bravo, cercul e complet.
Uite ce plan de actiune propun.
Pe 7 aprilie, duminica, de Ziua Mondiala a Sanatatii, indiferent in ce domeniu invarti afaceri, ia o pauza scurta si gandeste-te la motorul din stanga pieptului, chiar daca inca nu ti-a dat o scrisoare de avertisment sau o notificare judecatoreasca. Nu te doare, ustura, inteapa – singurele simptome, eventual, sunt palpitatiile care, nu mai crede reclamele de la televizor, nu se rezolva (doar) luand magneziu – nimic nu se rezolva (doar) luand magneziu.
Pe 8 aprilie iti programezi un EKG, iti iei tensiunea arteriala si iti calculezi indicele de masa corporala. Cu astea in mana te duci la cardiolog iar acesta o sa-ti spuna ce trebuie sa faci mai departe. Lasa te rog ce iti spun wearable-urile de pe tine, lasa-I pe doctorul Google, conferentiarul Yahoo si profesorul AI, chiar du-te la un cardiolog.
Nu te intereseaza simbolistica lui 7 aprilie, crezi ca esti sanatos tun cu inima, crezi ca am exagerat in titlu? Statistica arata ca in Romania mortalitatea prin infarct miocardic major este de 40-45%, ca 60% din decesele inregistrate anual sunt provocate de infarctul mocardic acut si ca la fiecare 30 de minute un roman face un infarct miocardic acut. Varsta “ideala” la care romanul face infarctul miocardic acut? Ai ghicit, de la 40 de ani in sus.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro