Drulă: USR solicită revocarea din funcţie a actualilor şefi ai ASF. Ciolacu ştia de ţeapa Euroins

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 17 martie 2023 21 afişări

USR a depus vineri solicitare oficială pentru revocarea din funcţie, de către Parlament, a actualei conduceri a ASF, care „a privit pasivă cum milioane de români au fost păgubiţi de companiile de asigurări”. „Să fie limpede: ASF a lăsat Euroins să vândă hârtii A4 pe post de RCA”, spune Cătălin Drulă

Drulă: USR solicită revocarea din funcţie a actualilor şefi ai ASF. Ciolacu ştia de ţeapa Euroins

„Ce se întâmplă cu Euroins este o nouă ţeapă pe piaţa de asigurări, o ţeapă la care ASF este complice. Am avut City Insurance în 2022, astăzi este Euroins. Să fie limpede: ASF a lăsat Euroins să vândă hârtii A4 pe post de RCA. ASF a fost complice la o gaură, cum spune chiar Autoritatea într-un comunicat astăzi, de 1,75 de miliarde lei, sub cerinţa de capital minim absolută. ASF trebuia să supravegheze şi i-au lăsat în continuare pe cei de la Euroins să vândă RCA, asigurări care acum nu mai au nicio acoperire. Prin urmare, am depus astăzi la Parlament cerere de revocare a conducerii ASF, atât a preşedintelui, cât şi a Consiliului, iar luni îl aştept pe Marcel Ciolacu să voteze această revocare şi să numim, în sfârşit, după 10 ani, profesionişti în conducerea ASF. Pentru că, altfel, ajungem să plătim miliarde şi miliarde de lei de la buget. S-au plătit până acum pentru City Insurance 650 de milioane de lei şi suntem abia la jumătate cu despăgubirile, pentru a acoperi incompetenţa sau chiar complicitatea. Aici este treaba procurorilor să vadă ce s-a întâmplat la ASF, cu ţeparii pieţe de asigurări”, declară Cătălin Drulă, preşedintele USR.

El aminteşte de declaraţia lui Marcel Ciolacu privind „un eventual faliment” în piaţa RCA.

„Dovada că Marcel Ciolacu ştia de mai multă vreme de situaţia Euroins o reprezintă declaraţiile sale de săptămânile trecute. PSD şi PNL au obligaţia să explice românilor de ce au înţesat conducerea ASF cu oameni de partid, cu rude, soţi şi soţii, oameni care au lăsat să se întâmple dezastre pe piaţa de asigurări, astfel că românii au ajuns să plătească de două-trei ori mai mult pentru o poliţă RCA. (...) Conducerea ASF trebuie revocată din funcţie, aşa cum s-a întâmplat şi în 2017, când un alt şef al Autorităţii dispus mai mult să asculte comenzile politice decât să se preocupe de problemele din piaţă, a fost revocat din funcţie pentru modul dezastruos în care ASF a gestionat criza de pe piaţa RCA din 2016. Atunci, în mai 2017, în baza raportului Comisiilor economice şi de buget ale celor două Camere, plenul reunit l-a revocat pe Mişu Negriţoiu din funcţia de preşedinte al ASF ca urmare a neîndeplinirii de către acesta a obligaţiilor legale pe care le avea în exercitarea mandatului”, potrivit unui comunicat USR.

ASF a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea FGA ca administrator interimar al societăţii.

„Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea FGA ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, potrivit unui comunicat de presă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
drulă,
euroins,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.