Elena Udrea, adusă din arest la DNA, pentru a face noi declaraţii
Elena Udrea a fost adusă, miercuri, din Arestul Poliţiei Capitalei la DNA, pentru a face noi declaraţii în dosarul "Gala Bute", în care este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu.
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, deputatul PMP Elena Udrea, a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 10.50, fiind însoţită de poliţiştii care au adus-o din Arestul Poliţiei Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare, Elena Udrea a fost adusă la DNA pentru a face noi declaraţii în dosarul "Gala Bute".
În acelaşi dosar, luni a fost audiată la DNA, în calitate de martor, fosta consilieră a Elenei Udrea, Luminiţa Kohalmi, ea declarând la ieşire că nu ştie nimic despre posibilele ilegalităţi pe care le-ar fi comis fostul ministru al Dezvoltării.
Întrebată dacă i s-au cerut de către anchetatori lămuriri privind pretinsa primire de către Udrea a unei genţi cu 900.000 de euro, Kohalmi a spus că nu are cunoştinţe despre aşa ceva. "Am fost purtător de cuvânt, nu aveam acces la informaţii confidenţiale. Am avut cu doamna Udrea o relaţie foarte bună şi corectă de serviciu", a arătat Kohalmi.
Fostul ministru Elena Udrea este în arest din 25 februarie, în dosarul "Gala Bute", în care este urmărită penal pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.
Udrea este acuzată, printre altele, că ar fi primit mită un comision de 10% din contractele atribuite către firmele Termogaz Company şi Kranz Eurocenter, în cadrul programului "Schi în Carpaţi". Adrian Gărdean, reprezentantul Termogaz Company, i-ar fi adus la minister 900.000 de euro, într-o geantă, pe care i-ar fi înmânat-o secretarului general Gheorghe Nastasia, care i-ar fi dat-o apoi fostului ministru.
Echipa de comunicare a Elenei Udrea anunţa recent, într-un mesaj postat pe Facebook, că avocaţii fostului ministru au depus o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii, prin care sesizează nereguli comise de procurorii care derulează ancheta în dosarul "Gala Bute".
Elena Udrea susţine că "toţi oamenii care sunt chemaţi la DNA sunt întrebaţi, într-o formă sau alta, dacă ştiu ceva ce ar putea să o incrimineze", scopul final fiind acela de a se genera, cu orice cost, noi şi noi dosare penale, fără să se ţină cont de probe sau de faptul că "toate aceste denunţuri ar fi făcute sub presiune".
În 19 martie, Elena Udrea a fost dusă din arest la DNA, pentru a fi confruntată, la cererea ei, cu denunţătorii Ştefan Lungu, fostul ei consilier de la Ministerul Dezvoltării, cu Ana Maria Topoliceanu, cu fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării şi Turismului Gheorghe Nastasia şi cu omul de afaceri Adrian Gărdean.
Anterior, Elena Udrea a transmis pe Facebook, prin echipa de comunicare, că denunţurile împotriva sa în dosarul "Gala Bute" au fost făcute după ce Ana Maria Topoliceanu şi Gheorghe Nastasia au fost puşi sub acuzare.
"Circuitul denunţurilor: • Adrian Gărdean depune denunţ împotriva lui Ştefan Lungu şi a lui Gheorghe Nastasia. • După ce a fost acuzat, Lungu o denunţă pe Ana Maria Topoliceanu şi îl pomeneşte şi pe Tudor Breazu. • Acuzată de Lungu, Ana Maria Topoliceanu face denunţ împotriva Elenei Udrea şi îl presează pe Tudor Breazu să declare, la rândul său, împotriva lui Udrea. • Breazu neagă afirmaţiile lui Topoliceanu şi demonstrează cu probe presiunile la care a fost supus. • După denunţul lui Gărdean, Nastasia neagă, iniţial, acuzaţiile, pentru ca, apoi, să depună un denunţ împotriva Elenei Udrea. Concluzie: denunţurile împotriva lui Udrea au venit abia după ce Topoliceanu şi Nastasia au fost puşi sub acuzare. În realitate, odată prinşi, aceştia au vrut, în mod fraudulos, să plaseze vina mai departe", se arată în postarea de pe contul de Facebook al Elenei Udrea.
Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul "Microsoft", cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul "Gala Bute".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro