Evaluarea angajaţilor TVR: Directorii vor fi evaluaţi de membrii CA până în februarie

Autor: Madalina Cerban Postat la 24 noiembrie 2014 47 afişări

Membrii Comitetului Director din Societatea Română de Televiziune (SRTv) şi directorii studiourilor teritoriale ale TVR vor fi evaluaţi de comisii formate din membri ai Consiliului de Administraţie, până la sfârşitul lunii februarie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Televiziunea Română.

Decizia a fost luată în şedinţa de luni a Consiliului de Administraţie (CA) al SRTv, au precizat sursele citate.

Într-o primă etapă, până pe 25 februarie 2015, ar urma să fie evaluat managementul şi middle managementul din TVR, iar, într-o a doua etapă, cel mai probabil după 1 martie, va fi evaluat personalul de execuţie din Televiziunea Română. Pentru angajaţi nu s-a stabilit însă nici procedura de evaluare şi nici calendarul de evaluare.

CA al TVR a revenit, luni, şi asupra regulamentului pentru evaluarea managerilor, în sensul că a hotărât cu majoritate de voturi să scoată din rândul membrilor cu drepturi depline din comisiile de evaluare a managementului şi middle managementului reprezentanţii sindicatului.

Astfel, din comisiile de evaluare a membrilor Comitetului Director vor face parte numai membri ai Consiliului de Administraţie, în timp ce membri sindicatului din TVR vor avea doar statut de observator.

În ceea ceea ce priveşte middle managementul, vor fi comisii de evaluare formate din membri ai Consiliului de Administraţie şi ai Comitetului Director, în timp ce reprezentanţii sindicatului vor avea statutul de observatori.

Procedura de evaluare va fi demarată pe 2 decembrie, când va fi făcut anunţul acesteia, iar evaluarea managementului şi a middle managementului se va desfăşura începând din 19 ianuarie şi până pe 25 februarie, au mai spus sursele citate.

Claudiu Brînzan, membru în Consiliul de Administraţie al TVR, a confirmat, luni, pentru MEDIAFAX, hotărârile luate de CA cu privire la calendarul evaluărilor şi la membrii CA care vor participa în în comisiile de evaluare ale managerilor.

"Aproape toţi membri vor participa prin rotaţie (în comisiile de evaluare, n.r.), dar nu s-au desemnat încă aceste comisii. Ele vor fi definitivate miercuri. Fiecare ne-am exprimat opţiunile unde am dori să participăm în funcţie de competenţele pe care le avem. N-aş putea eu de exemplu să mă duc să evaluez un director tehnic", a spus Claudiu Brînzan.

El a precizat că membrii Comitetului Director şi directorii studiourilor teritoriale vor fi evaluaţi de comisii formate din câte cinci membri ai CA, din care doi vor fi supleanţi, iar la ceilalţi manageri din structura ierarhică a TVR vor fi evaluaţi de comisii formate din câte trei membri.

Claudiu Brînzan a mai spus că nu este corect faptul că reprezentanţii sindicatului au doar statutul de observatori în comisiile de evaluare, întrucât aceştia au avut drepturi depline în comisiile de evaluare care i-au pus în funcţii pe directorii TVR.

"Nu mi s-a părut corect ca reprezentanţii sindicatului să nu aibă drept de vot, să fie doar cu statut de observator, ceea ce nu este normal, având în vedere că ei au dat un vot şi o notă la examinarea celor care au fost puşi în nişte funcţii şi acum nu le mai dai dreptul să participe şi la evaluare cu aceleaşi unitate de măsuri, cu drept de vot", a spus Claudiu Brînzan, precizând că el şi Cătălin Blebea au votat împotriva modificării regulamentului astfel încât reprezentanţii sindicatelor să aibă doar statutul de observatori. "Reprezentanţii minorităţilor s-au abţinut, restul de şapte membri (ai CA, n.r.) au votat pentru modificare. Ceea ce nu este normal", a mai spus Claudiu Brînzan.

Până la ora difuzării acestei ştiri, preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, nu a putut fi contactat de agenţia MEDIAFAX.

Evaluările ar urma să fie realizate anual în TVR, ca urmare a procesului de restructurare de personal care s-a desfăşurat anul trecut în Televiziunea Română.

În anul 2013, Televiziunea Română a fost marcată de procesul de concediere colectivă. Astfel, în urma selecţiei de personal realizate în 2012, pe vremea fostului preşedinte-director general al SRTv Claudiu Săftoiu, la începutul anului 2013 au fost concediaţi 619 angajaţi.

Într-o conferinţă de presă din 5 martie, Stelian Tănase, actualul preşedinte-director general al TVR, a declarat că numărul de angajaţi înainte de restructurarea care s-a făcut anul trecut în Societatea Română de Televiziune era de 3.149 (număr de posturi 3.236).

După restructurare, TVR a rămas cu 2.535 de angajaţi (2.450 de posturi), după cum a mai spus Stelian Tănase.

Mulţi dintre foştii angajaţi ai Televiziunii Române care au fost concediaţi în 2013, în cadrul procesului de restructurare, au dat în judecată TVR şi se luptă în instanţă pentru a reveni în instituţie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TVR,
DIRECTORI,
DIRECTORI
/actualitate/evaluarea-angajatilor-tvr-directorii-vor-fi-evaluati-de-membrii-ca-pana-in-februarie-13632770
13632770
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.