Este întrebarea firească care se naşte în contextul demarării unor ample acţiuni de control ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în acest an, pentru a depista eventuale cazuri de neconformare în declararea veniturilor persoanelor fizice. Planurile de control îi vizează, în principiu, pe rezidenţi, dar acţiunile au ajuns şi la nerezidenţi, care au fost supuşi verificărilor situaţiei fiscale din perspectiva impozitului pe venit. Cui anume i se aplică, de fapt, acest control?

Persoanele fizice române sau străine care, indiferent de rezidenţa fiscală, fie că au desfăşurat la un moment dat o activitate economică în România, fie au obţinut/obţin un venit pasiv sau deţin active în România, ar fi recomandat să-şi pună întrebarea dacă şi în ce condiţii pot intra sub incidenţa acestui tip de control fiscal.

Înainte de toate, de menţionat este faptul că primirea unui aviz de verificare a veniturilor nu trebuie să provoace îngrijorare decât dacă, cum zice o vorba românească, persoana se simte cu musca pe căciulă. Evident, o persoană fizică rezidentă fiscal în România care a omis cu bună ştiinţă din declaraţiile de venit veniturile realizate ar trebui să fie pregătită să răspundă la întrebările reprezentanţilor ANAF.

Iar dacă revenim la persoanele fizice nerezidente (fie că discutăm de persoane străine sau române, care sunt rezidente fiscal într-un alt stat), este important de reţinut faptul că, în anumite circumstanţe, calitatea de persoană nerezidentă, conform Codului Fiscal nu exclude în mod obligatoriu incidenţa acestui tip de control fiscal. Prin urmare, trebuie verificate cu atenţie toate condiţiile legii pentru ca o persoană nerezidentă să se asigure că această procedură îi este aplicabilă, iar ANAF are competenţa de a o efectua.

În practică, s-au întâlnit cazuri în care persoane fizice nerezidente - care, deşi nu aveau calitatea de subiect fiscal vizat de acest tip de control, conform legii - au fost notificate de către ANAF că vor face obiectul verificării situaţiei fiscale personale, din perspectiva modului de conformare a impozitului pe venit datorat Statului Român. Care a fost motivul? Simplu, ANAF nu deţinea informaţia privind rezidenţa fiscală într-un alt stat a persoanei fizice, aspect uşor de înţeles având în vedere că persoana avea carte de identitate din România şi nu şi-a notificat rezidenţa la autoritatea fiscală.

Într-un astfel de caz, au fost aduse o serie de clarificări şi s-a demonstrat că, deşi persoana vizată avea carte de identitate românească şi a desfăşurat anterior activităţi economice generatoare de venituri în România:

• persoana nu a fost rezident al Statului Român în perioada supusă verificării pentru care a primit aviz;

• nu a obţinut venituri impozabile conform legii române în perioada verificată şi, prin urmare,

• nu datorează niciun impozit pe venit din perspectiva legislaţiei fiscale române.

În consecinţă, s-a constatat că persoana notificată de ANAF nu avea calitatea de subiect al verificării situaţiei fiscale personale în baza legislaţiei din România, câtă vreme nu exista obligaţia declarării şi plăţii în România a impozitului pe veniturile realizate în perioada în care nu a fost rezident fiscal în România.

Astfel, recomandarea ar fi ca toate aceste condiţii legale să fie tratate cu seriozitate chiar de la momentul primirii avizului, inclusiv din perspectiva convenţiilor de evitare a dublei impuneri, pentru că, odată început controlul, acesta trebuie parcurs şi finalizat. În acest fel, persoanele fizice nerezidente care demonstrează neîndeplinirea condiţiilor pentru a fi subiect de control nu vor mai fi obligate să furnizeze numeroase explicaţii şi documente justificative în cazul în care controlul chiar ar începe.

În situaţia în care procedura de verificare este demarată, va fi necesară reconstituirea laborioasă a tuturor elementelor şi fluxurilor de patrimoniu, pentru toată perioada ce face obiectul controlului (ex., completarea declaraţiei de patrimoniu şi venituri, documente bancare, documente privind veniturile primite, atât cele impozabile, cât şi cele neimpozabile, cheltuielile, ş.a.m.d.). În majoritatea cazurilor, acest exerciţiu este extrem de dificil, iar eventualele neconcordanţe sesizate de organul fiscal pot atrage consecinţe serioase în planul impunerii.

Prin urmare, este esenţial ca, în toate cazurile în care persoana nu a fost rezidentă fiscal în România în perioada ce face obiectul verificării personale (fie chiar şi parţial), acest aspect să fie tratat cu prioritate (cu prezentarea situaţiei de fapt şi a documentelor justificative), imediat după primirea avizului. În caz contrar, riscul de a consuma timp şi resurse pentru clarificarea situaţiei fiscale personale, uneori chiar cu consecinţa unei impuneri nejustificate, devine foarte mare.