Facebook plăteşte sute de mii de utilizatori ca să îşi şteargă conturile. De ce face acest lucru şi care sunt sumele oferite
Facebook îşi plăteşte o parte din utilizatori pentru a-şi dezactiva conturile cu şase săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din 2020, potrivit unor poze publicate de reporterul Washington Post Elizabeth Dwoskin şi citate apoi în presa internaţională.
Efortul face parte dintr-un proiect de cercetare al Facebook anunţat într-o postare pe blog „ca fiind necesar pentru a înţelege mai bine impactul Facebook şi Instagram asupra unor atitudini şi comportamente politice cheie în perioada alegerilor din Statele Unite de anul acesta”.
„Vrem să ştim cât de mult aţi vrea să fiţi plătiţi pentru dezactivarea contului de Instagram....la finalul lui septembrie pentru timp de o săptămână sau şase săptămâni”, scria o notificare de pe Instagram postată de Dwoskin pe Twitter. „Pentru a participa, trebuie să fiţi de acord să vă dezactivaţi contul în două intervale de timp şi să nu folosiţi reţelele sociale în acele perioade.”
Opţiunile sondajului publicat pe Instagram includeau varianta plăţii cu 10, 15 sau 20 de dolari pe săptămână.
Facebook se aşteaptă ca între 200.000 şi 400.000 de persoane să participe la studiu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro