Felix Tătaru, proprietarul GMP şi coordonatorul campaniillor lui Iohannis şi Băsescu, audiat la DNA. Omul de afaceri ar fi primit bani de la Elena Udrea

Autor: Catalin Lupasteanu Postat la 04 martie 2015 605 afişări

Felix Tătaru, coordonatorul campaniilor de imagine ale preşedintelui Traian Băsescu din ultimii zece an şi şeful de campanie al lui Klaus Iohannis, a venit, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat ca martor în dosarul "Gala Bute".

Felix Tătaru, proprietarul GMP şi coordonatorul campaniillor lui Iohannis şi Băsescu, audiat la DNA. Omul de afaceri ar fi primit bani de la Elena Udrea

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, dacă va da declaraţii în dosarul "Gala Bute", Felix Tătaru a spus că a primit un mesaj în care era anunţat să se prezinte pentru a fi audiat ca martor.

Felix Tătaru a spus că îl cunoaşte pe Tudor Breazu, dar a precizat că niciodată nu a primt vreun ban şi nu a intermediat vreo dare de bani. El a arătat că se va lămuri despre ce este vorba după ce va discuta cu procurorii.

Potrivit unor surse judiciare, numele lui Felix Tătaru, directorul agenţiei de publicitate GMP, unul dintre cei care au făcut strategia din campania electorală a lui Klaus Iohannis din 2014 şi, anterior, l-a ajutat pe Traian Băsescu să câştige alegerile prezidenţiale şi cele pentru Primăria Capitalei din 2000, ar apărea în documentele din dosarul "Gala Bute", în care este arestată Elena Udrea.

Conform unor informaţii apărute în presă, Ana Maria Topoliceanu ar fi arătat, în denunţul său, că sume de bani de la Elena Udrea ar fi ajuns şi la Felix Tătaru.

Directorul agenţiei de publicitate GMP Felix Tătaru a fost consultant în peste 20 de campanii electorale, naţionale şi locale, numai pentru candidaţi şi partide de dreapta.

În dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a fost arestată preventiv în 25 februarie, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a emis pe numele ei mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, contestaţia Elenei Udrea urmând să se judece în 5 martie, tot la instanţa supremă.

Mandatul de arestare a fost emis pentru: infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec; infracţiunea de luare de mită în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către SC Consmin SA; infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani; infracţiunea de abuz în serviciu, în legătură cu organizarea "Galei Bute", se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, instanţa a respins propunerea DNA în cazul Elenei Udrea în ce priveşte acuzaţiile de tentativă la infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a mai stat în Arestul Poliţiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Microsoft". În 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasă din arest şi plasată în arest la domiciliu, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatului PMP.

Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul "Microsoft", cât şi în dosarul "Gala Bute". În 23 februarie, Camera Deputaţilor a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmărire penală şi arestare preventivă a deputatului PMP, în dosarul "Gala Bute", după ce anchetatorii au .

În dosarul "Gala Bute" sunt arestaţi preventiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă. Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetaţi în arest la domiciliu.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este inculpat şi el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja. Senatorul PNL Ion Ariton (ales din partea PDL) este sub control judiciar până în aprilie, acesta fiind obligat să nu părăsească ţara şi să se prezinte la Poliţia Sibiu în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

În acelaşi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea.

De asemenea, potrivit unor documente ale DNA obţinute de MEDIAFAX, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul "Gala Bute".

Elena Udrea a transmis recent pe Facebook, prin echipa de comunicare, că denunţurile împotriva sa în dosarul "Gala Bute" au fost făcute după ce Ana Maria Topoliceanu şi Gheorghe Nastasia au fost puşi sub acuzare.

"Circuitul denunţurilor: • Adrian Gărdean depune denunţ împotriva lui Ştefan Lungu şi a lui Gheorghe Nastasia. • După ce a fost acuzat, Lungu o denunţă pe Ana Maria Topoliceanu şi îl pomeneşte şi pe Tudor Breazu. • Acuzată de Lungu, Ana Maria Topoliceanu face denunţ împotriva Elenei Udrea şi îl presează pe Tudor Breazu să declare, la rândul său, împotriva lui Udrea. • Breazu neagă afirmaţiile lui Topoliceanu şi demonstrează cu probe presiunile la care a fost supus. • După denunţul lui Gărdean, Nastasia neagă, iniţial, acuzaţiile, pentru ca, apoi, să depună un denunţ împotriva Elenei Udrea. Concluzie: denunţurile împotriva lui Udrea au venit abia după ce Topoliceanu şi Nastasia au fost puşi sub acuzare. În realitate, odată prinşi, aceştia au vrut, în mod fraudulos, să plaseze vina mai departe", se arată în postarea de pe contul de Facebook al Elenei Udrea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TĂTARU,
DNA,
/actualitate/felix-tataru-proprietarul-gmp-si-coordonatorul-campaniillor-lui-iohannis-si-basescu-audiat-la-dna-omul-de-afaceri-ar-fi-primit-bani-de-la-elena-udrea-13928214
13928214
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.