Firea: Nu m-am împăcat cu Băsescu. Am acceptat doar o discuţie preliminară privind medierea
Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, joi, că nu a luat o decizie de a accepta sau nu cererea de mediere a lui Traian Băsescu, în dosarul de ameninţare, arătând că nu este vorba despre o împăcare şi că ar trebui să existe o recunoaştere publică a faptului că a greşit în privinţa ei.
"Am văzut azi dimineaţă ştirea cum că m-aş fi împăcat cu Traian Băsescu (...). Nu se poate vorbi în acest moment, sub nicio formă, de împăcare cu Traian Băsescu. Aici nu este vorba atât de persoana mea, cât despre ceea ce însemn eu, calitatea de parlamentar, ştiţi când au fost făcute acele ameninţări, acele jigniri, eram membru al comisiei parlamentare de anchetă Nana. Pot să confirm faptul că avocaţii domniei sale au apelat la o doamnă mediator, care, la rândul său, a transmis domnului avocat Bolcaş, care mă reprezintă, o solicitare de mediere", a precizat Firea.
Ea a mai spus că până acum nu a avut o discuţie pe această temă pentru că timpul a fost "foarte scurt".
"Ceea ce am acceptat, a fost nu medierea în sine, ci o discuţie preliminară, informativă, doar cu doamna mediator, nu şi cu avocaţii domnului Băsescu, fostul preşedinte, pentru a afla şi eu, la modul concret, la ce se referă medierea, în ce ar consta această procedură care este mai nouă şi aş vrea să mă informez de la sursă. Plus că sunt un om civilizat şi nu am vrut să resping apriori o invitaţie a unei doamne mediator", a precizat Firea.
Senatorul PSD a mai spus că nu a decis dacă să accepte sau nu medierea, arătând că simte o resposabilitate faţă de românii care au suţinut-o şi nu poate să şteargă cu buretele ce s-a întâmplat, adăugând că trebuie să există o recunoaştere că s-a greşit sau o altă atitudine a lui Băsescu faţă de ea.
"Nu am luat nicio decizie- nici să accept medierea, nici să nu accept, pentru că nu ştiu în ce ar consta. Simt o mare responsabilitate faţă de toţi românii care m-au susţinut în momentul în care am fost implicată în acest scandal naţional şi au fost afectaţi eu, copiii mei, soţul meu şi toţi cei dragi mie şi trebuie să cântăresc bine. Nici nu vreau să fiu considerată răzbunătoare, pentru că sunt un bun creştin, dar nici nu pot să şterg cu buretele tot ceea ce s-a întâmplat. Cred că trebuie să existe o recunoaştere publică a faptului că s-a greşit, ori o altă altitudine pe care să o aibă fostul preşedinte atât faţă de mine ca persoană, cât şi faţă de mine ca parlamentar, în faţa societăţii, pentru că totul s-a petrecut public" a mai declarat Firea.
Ea a adăugat că nu are de ce să se împace sau să se certe cu Traian Băsescu.
"Nu am de ce să mă împac cu domnia sa, nu am nici de ce să mă cert, eu doresc o clarificare a situaţiei nedrepte în care mă aflu, ca urmare a afirmaţiilor făcute de la cea mai înaltă tribună, de la admnistraţia prezidenţială, acest lucru trebuie să se rectifice şi pentru viitorul meu, al societăţii, al copiiilor, nu cred că trebuie să rămân cu această pată din cauza preşedintelui Traian Băsescu", a mai spus Firea.
Fostul preşedinte Traian Băsescu este urmărit penal pentru ameninţare, după ce, în 2014, referindu-se la senatorul PSD, a spus că este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", declara Băsescu.
Preşedintele a propus recent medierea în acest dosar.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro