Florin Cîţu explică prelungirea restricţiilor nocturne
Premierul Florin Cîţu a vorbit despre prelungirea restricţiilor de circulaţie pe parcursul nopţii spunând că măsura este necesară deoarece nu toată lumea a respectat recomandările făcute în iarnă.
Prim-ministrul Florin Cîţu susţine că decizia privind prelungirea restricţiilor de circulaţie pe parcursul nopţii a fost luată cu experţii după analiza modelelor europene. Premierul consideră că măsura trebuie aplicată deoarece unii români nu au respectat regulile instituite în iarnă.
„Ne-am uitat la ce fac alte ţări, printre primele măsuri asta a fost (...) Este o măsură folosită cu succes în alte ţări. (...) Nu toată lumea a respectat recomandările din iarnă, de aceea trebuie să impunem această restricţie, este o restricţie minoră în viziunea mea”, a explicat premierul Florin Cîţu.
Autorităţile nu au impus restricţii mai dure deoarece vaccinarea va face diferenţa, crede premierul.
„Eu zic că diferenţa o fac dozele de vaccin, în martie vom vaccina aproape un milion de români, în aprilie vom vaccina aproape 2 milioane, în plus faţă de câţi avem acum”, a precizat Florin Cîţu.
Guvernul a acceptat modificarea intervalului orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei. Interdicţia va fi valabilă în intervalul orar 22.00 - 05.00.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro