Fondul uriaş de 560 de miliarde de euro al Norvegiei a intrat pe tăcute la BVB
Fondul de investiţii suveran al Norvegiei, cel mai mare fond suveran din lume, cu active de circa 557 mld. euro la finalul lui martie 2013, a realizat anul trecut primele investiţii la Bucureşti.
Fondul de investiţii suveran al Norvegiei, cel mai mare fond suveran din lume, cu active de circa 557 mld. euro la finalul lui martie 2013, a realizat anul trecut primele investiţii pe bursa de la Bucureşti, potrivit raportului anual al fondului.
„Investiţiile fondului au crescut la 72 de ţări, la finalul lui 2012, de la 68 de ţări cu un an înainte, după ce acesta a intrat pe pieţe precum Qatar, Kenya şi România“, se arată în raportul anual al fondului.
Primele investiţii realizate de fondul norvegian în România sunt în acţiuni BRD, Banca Transilvania (TLV), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL) şi OMV Petrom (SNP), la care se adaugă un pachet de 1,14% din acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), conform situaţiei portofoliului de la finalul anului trecut. Valoarea totală a investiţiilor fondului pe bursa locală era de circa 2,1 milioane de euro, în condiţiile în care investiţiile totale în acţiuni ale fondului se ridică la circa 350 de miliarde de euro, fiind cel mai mare portofoliu de acţiuni din lume.
„Suma e insignifiantă raportată la portofoliul lor, dar faptul că a spart gheaţa e un semnal pozitiv pentru piaţă“, a comentat un broker.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.08.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro