FOTO După caniculă, vin ploile torenţiale. Cod Portocaliu de VIJELII începând de duminică seara/ Azi, CODUL ROŞU de caniculă a adus mazime de 55 de grade Celsius la nivelul solului
Cod roşu de caniculă sâmbătă în jumătate de ţară. Meteorologii anunţă că maximele ajung la 44 de grade Celsius, dar acestea cresc şi cu 10-15 grade la nivelul solului în marile oraşe. Este pentru a treia oară în istorie când ANM emite cod roşu de căldură. Totodată, meteorologii au emis cod portocaliu şi cod galben de ploi şi vijelii, începând de duminică seara, de la ora 20, până luni la ora 23.00.
UPDATE 13:15 Cod portocaliu de ploi şi vijelii începând de duminică seara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod portocaliu şi cod galben de ploi şi vijelii, începând de duminică seara, de la ora 20, până luni la ora 23.00. Cantităţile de apă pot ajunge la 90 l/mp.
În cursul nopţii de duminică spre luni (2/3 iulie) şi pe parcursul zilei de luni, în judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman şi zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna şi Buzău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Meteorologii au emis cod portocaliu pentru aceste judeţe şi anunţă că în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 50...70 l/mp şi pe arii restrânse 80...90 l/mp.
Totodată, de duminică seara şi până luni seara va fi în vigoare un cod galben de ploi şi vijelii care va viza sudul Banatului, jumătatea estică a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi local Transilvania.
COD ROŞU de caniculă pentru jumătate de ţară. Temperaturile record ajung la 55-60 de grade la nivelul solului/ Recomandări anticaniculă şi puncte de prim ajutor
”Maximul acestui val de căldură, care ţine de patru zile, se va atinge sâmbătă. Temperaturile ajung la 44 de grade Celsius, dar la nivelul asfaltului, în oraşele aglomerate, mai putem adăuga 10-15 grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Timu, meteorolog de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Astfel, în Capitală, de exemplu, unde maximele anunţate sunt de 39 de grade, se vor resimţi 54 de grade.
Este pentru a treia oară în istorie când ANM emite o avertizare cod roşu de căldură, cea mai ridicată temperatură fiind înregistrată până în prezent în data de 24 iulie 2007, de 44,3 grade Celsius, la Calafat.
Avertizarea cod roşu este valabilă sâmbătă pentru 19 judeţe şi Capitală.Potribit ANM, în Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Brăila, Vaslui şi Iaşi, în municipiul Bucureşti şi în zona joasă de relief a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ se vor înregistra temperaturi de 38 şi 41 de grade.
În sudul Olteniei şi al Munteniei, temperaturile ajung la 44 de grade.
Judeţele Tulcea, Constanţa, Braşov, Covasna, Botoşani, cea mai mare parte a judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Suceava, precum şi în nordul judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău şi vestul judeţelor Vrancea, Bacău şi Neamţ se află sub avertizare cod portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime sunt cuprinse în general între 36 şi 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.
Totodată, judeţele Mureş, Harghita, Sibiu, nordul judeţelor Mehedinţi şi Gorj şi vestul judeţului Suceava se vor afla sub cod galben de caniculă, disconfortul termic fiind ridicat, iar temperaturile maxime de 36 de grade.
După temperaturile record, vremea trece la cealaltă extremă.
”Se răcoreşte luni, iar marţi ajungem sub medii. Vor fi 25 de grade Celsius, deci trecem de la o extrema caldă, la temperaturi sub media pentru această perioadă. Apar şi fenomene de instabilitate, furtuni, vijelii pentru partea de sud chiar de duminică seara”,a mai spus meteorologul Dumitru Timu, pentru MEDIAFAX.
Recomandări anticaniculă:
- Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice);
- Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
- Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
- Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
- Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
- Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
- Nu consumaţi alcool- vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
- Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
- Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
- Persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
- Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea şi ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
"Nu recomand ieşirea în aer liber decât dimineaţa foarte devreme şi seara, după ora 18.00. Este nevoie să ne hidratăm extrem de bine, hidratare înseamnă apă, sucuri lejer de fructe naturale, supe, ciorbe la temperatura camerei, ceaiuri. Mâncarea trebuie să fie uşoară, să împovărăm tubul digestiv cu mâncăruri grele. Frutele sunt recomandate din belşug, cu excepţia pacienţilor, care au contraindicaţii pentru excesul de fructe, cum ar fi diabeticii şi pentru pacienţii cronici, în afară de medicamentaţia obişnuită pe care trebuie să şi-o ia cu sfinţenie, şi să nu o întrerupă, să nu se expună, să se îmbrace extrem de lejer ca orice om pe o asemenea căldură şi să nu considere că este o prioritate să iasă afară pe căldură, este un pericol pentru toată lumea, mai ales pentru vârstinici, pacienţii cu boli cronice asociate şi pentru copii mici. Îmbrăcămintea trebuie să fie adecvată, capul trebuie să fie acoperit, dar rămâne recomandarea fermă, ca între orele 10.00 şi 18.00 să nu se iasă din casă", spune Rodica Tănăsescu, medic de familie.
Recomandările pentru cei care sunt la mare sunt folosirea cremei de protecţie şi expunerea la soare doar dimineaţa şi după ora 17.00.
"Din păcate, cancerele de piele sunt o realitate, dar şi insolaţiile sunt o realitate. Este recomandat să folosim factori de protecţie măcar de 30, dacă nu de 50, iar pentru copii trebuie un grad şi mai mare de protecţie. Această cremă de protecţie trebuie aplicată în mod repetat, după fiecare baie şi în general, o dată la 2-3 ore. Recomandăm umbrela şi expunerea între orele 07.00-11.00 şi după ora 17.00", spune medicul.
Carmen Dan: 517 puncte de prim ajutor în ţară. 32 de victime ale căldurii în 24 de ore
Ministrul de Interne Carmen Dan a anunţat vineri, la începutul şedinţei de guvern, măsurile luate de ministerul de Interne în judeţele ameninţate de caniculă. Toţi prefecţii au fost solicitaţi să verifice dacă măsurile dispuse de comandamentul de caniculă sunt implementate.
”Ministerul Afacerilor Interne a transmis instituţiilor prefectului din judeţele în care au fost emise atenţionări de cod portocaliu şi cod roşu, o nouă radiogramă prin care am transmis prefecţilor să verifice modul în care s-au implementat măsurile dispuse prin comandamentul de caniculă constituit acum două zile. Avem în acest moment înfiinţate 517 puncte de prim ajutor în localităţile unde sunt deja înregistrate temperaturi foarte mari”, a spus ministrul de Interne Carmen Dan.
Numărul persoanelor afectate de temperaturile ridicate din ultimele 24 de ore au afectat 32 de persoane. Zilnic sunt disponibile, la nivelul ţării, 840 de ambulanţe, pregătite să intervină în cazul în care numărul apelurilor la 112 va fi unul ridicat.
Măsurile luate în Capitală
Corturi anticaniculă, dotate cu are condiţionat, apă şi asistenţă medicală, amplasate în Capitală. Măsurile luate de primăriile de sector
Un număr de 15 corturi, dotate cu aer condiţionat, apă şi asistenţă medicală de specialitate, au fost montate la nivelul Capitalei, alte 10 containere medicale urmând să fie instalate în zilele următoare, potrivit unui comunicat al Primăriei Bucureşti.
Potrivit sursei citate, în cele 15 corturi, asistenţa medicală va fi asigurată de personal medical de la Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, pe bază de voluntariat, şi din cadrul cabinetelor medicale şcolare ale Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
Punctele medicale anticaniculă sunt amplasate în următoarele zone: Piaţa Victoriei, Piaţa Romană – Rond ASE, Piaţa Romană – Metrou, Piaţa Universităţii – Arhitectură, Piaţa Unirii (Magazin Unirea), Piaţa Unirii (Piaţa 11 Iunie), Piaţa Moghioroş, Piaţa Iancului – Metrou, Dristor – Metrou, Parcul Herăstrău, Parcul Cişmigiu (vis-a-vis de Prefectura Municipiului Bucureşti), Parcul Carol, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi, Magazinul Bucur Obor
Reprezentanţii municipalităţii anunţă că, în premieră, zilele următoare vor fi instalate 10 containere medicale, moderne, dotate cu chiuvetă, canapea şi aer conditionat, cu personal medical, la care bucureştenii pot apela în caz de nevoie.
"Acestea vor fi amplasate în Piaţa Victoriei, Parc Herăstrău, Piaţa Romană, Unirea, Dristor, Parcul Carol, Piaţa 11 Iunie-Regina Maria, Parcul Cişmigiu, Arhitectură şi Obor", arată sursa citată.
Fiecare primărie de Sector a instalat puncte de prim-ajutor pentru a venit în sprijinul celor doborâţi de caniculă
"Primăria Sectorului 2 va acorda asistenţă medicală de prim ajutor şi va organiza punctele pentru distribuirea de apă rece către populaţie, la sediul instituţiei, la Serviciul de Asistenţă Socială <<Glinka>>, la Serviciul de Asistenţă Socială <<Maşina de Pâine>> , la Clubul <<Înţelepţilor>>, la Clubul <<Seniorilor>>, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă nr. 2, la Sediul Administrativ al DGASPC Sector 2, la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. Aceste puncte vor intra în funcţiune la declararea stării de caniculă (cod galben, portocaliu sau roşu). În aceste puncte va exista personal medical având la dispoziţie trusa de prim ajutor şi aparat de măsurare a tensiunii arteriale. Tot aici se va distribui apă rece de la dozator", se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 2.
Şi Primăria Sectorului 3, prin instituţiile din subordine, a amenajat mai multe puncte de prim ajutor.
"Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 pune la dispoziţia bucureştenilor patru puncte de prim-ajutor şi două de hidratare. Punctele de hidratare sunt deschise în cadrul centrelor de zi <<Clubul Seniorilor>>, aflat pe aleea Râmnicu Sărat, şi la <<Clubul Seniorilor>> din strada Codrii Neamţului. Punctele de prim-ajutor funcţionează la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte <<Floarea Speranţei>>, <<Casa Max>>, la Centrul de urgenţă pentru persoane fără adăpost şi la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice <<Sf. Ana>>", anunţă administraţia locală Sector 3.
Ca urmare a avertizării meteo referitoare la temperaturile foarte ridicate prognozate pentru zilele următoare, în Capitală, şi Primăria Sectorului 4 a instituit şase puncte de prim ajutor.
"Punctele de prim-ajutor sunt amplasate în zonele Piaţa Sudului, Progresul, Apărătorii Patriei, Străduinţei dar şi pe bulevardele Tineretului şi Constantin Brâncoveanu, în apropierea staţiilor de metrou. Acestea sunt dotate cu aparate de aer condiţionat, apă potabilă, trusă medicală şi vor fi deschise zilnic, în intervalul orar 10.00 – 18.00. De asemenea, la sediile Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 precum şi la cele ale administraţiilor pieţelor, cetăţenii vor primi apă şi li se va putea acorda primul ajutor".
În Sectorul 5, autorităţile locale au pregătite şapte containere anti-caniculă, ce vor funcţiona şi ca puncte de informare, pentru cetăţenii care vor avea nevoie să se răcorească în aceste zile toride.
"Primăria Sectorului 5 are deschise şapte module de informare care pe perioada de cod de caniculă sau ger funcţionează şi ca puncte de prim ajutor şi sunt poziţionate în următoarele zone: la staţia de metrou Izvor, pe şoseaua Alexandriei la staţia Teiuş, lângă Liberty Mall, la intersecţia dintre strada Mărgeanului cu calea 13 Septembrie , la Piaţa Ferentari, la intersecţia Şos. Giurgiului cu strada Toporaşi şi pe şoseauaViilor, la intersecţia cu strada Dr. Constantin Istrati. Acestea sunt dotate cu aer condiţionat, truse de prim ajutor, scaune, birouri şi dozatoare de apă. Containerele funcţionează de luni până vineri în intervalul orar 08:00- 18:00", se arată într-un comunicat al Primăriei Sector 5.
Şi în Sectorul 6 au fost amplasate, încă de la începutul acestei săptămâni, mai multe corturi unde cetăţenii care au stat prea mult în bătaia soarelui se pot răcori.
"Este deja foarte cald în Capitală, iar spre sfârşitul săptămânii temperaturile vor atinge 40 de grade la umbră. Am dispus deschiderea punctelor de prim ajutor în toate cartierele din Sectorul 6. Recomand ferm celor care nu au treburi urgente, în special persoanelor în vârstă, să evite deplasările pe cât posibil, mai ales la orele de vârf. Cei care sunt totuşi obligaţi să iasă din casă trebuie să ştie unde pot primi ajutor medical şi se pot răcori sau odihni", a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană