Franţa trece de Polonia, cu o dublă a lui Mbappé şi aşteaptă Anglia în „sferturi” la Cupa Mondială
Echipa naţională a Franţei a obţinut duminică seara calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar, pe stadionul Al Thumama, din Doha. „Cocoşii galici”au învins Polonia cu 3-1. Giroud a devenit cel mai bun marcator al naţionalei, iar Mbappé a reuşit o dublă.
Ambele echipe au început decise să marcheze, Varane şi Szymanski având rând pe rând şansa de a pune în pericol poarta adversă, în doar primele 5 minute de joc.
Tchouaméni şi Dembélé testează apoi vigilenţa lui Szczesny, cu un şut de la distanţă, reţinut cu uşurinţă de fiecare dată (min. 11 şi 17).
Robert Lewandowski e autorul primei execuţii periculoase a polonezilor la poarta lui Lloris, în minutul 20, şutul acestuia de la peste 20 de metri, trecând la un metru pe lângă poartă.
Jules Koundé îşi încearcă şi el norocul din afara careului, dar Szczesny e la post (min. 22).
În minutul 30 Antoine Griezmann recuperează şi îl lansează pe Ousmane Dembélé care centrează pe jos, la bara a doua, de unde Olivier Giroud a ratat cadrul porţii, fiind apoi semnalizat în offside.
Mbappe trece frumos de Matty Cash după care şutează la prima bară, de unde scoate spectaculos Szczesny.
Polonezii au o dublă şansă de a deschide scorul, în minutul 38.
Un prim şut al lui Zielinsky fiind parat de Lloris. Mingea respinsă revine la Zielinky, acesta fiind blocat de Hernandez. Mingea ricoşează la Kaminsky, execuţia sa fiind respinsă de pe linia porţii de Varane.
Jules Koundé e pus de arbitru să renunţe la un lănţişor de la gât, pe fondul unei dominări temporare a francezilor.
O pasă excelentă a lui Mbappé îl lansează pe Giroud în marginea careului, la limita ofsaidului. Acesta a preluat, a controlat mingea, a pătruns puţin în suprafaţa de pedeapsă şi a trimis prin stânga lui Szczesny, în plasa laterală (1-0, min. 44).
Prima fază periculoasă a reprizei secunde îi aparţine lui Antoine Griezmann a cărui lovitură liberă este parată de Szczesny. Theo Hernandez recuperează la 20 de metri, dar şutul său trece pe lângă cadrul porţii.
În minutul 56 Krychowiak a fost la un pas de aitogol, după ce a deviat un şut de al lui Mbappé, dar mingea a trecut cu noroc pe lângă poartă.
Olivier Giroud marchează în minutul 57, din foarfecă, dar golul e anulat pentru un fault anterior al lui Varane.
Mbappé a majorat scorul la 2-0, în minutul 74, cu un şut sub bară din marginea careului, sub privirile suspect de pasive ale fundaşilor polonezi.
Kylian Mbappé devine astfel primul jucător din istorie care înscrie 8 goluri la Cupa Mondială înainte de a împlini 24 de ani.
Francezul nu se opreşte însă aici, el reuşind să marcheze o dublă, pentru 3-0, în minutul 90+1, cu un şut din aproximativ aceeaşi poziţie, dar la colţul opus. Pentru Mbappé a fost al 33-lea gol pentru naţională, în 63 de selecţii.
Meciul s-a încheiat cu golul lui Lewandowski, din penalty, reuşit din a doua încercare, în al 9-lea minut suplimentar de joc.
Franţa obţine calificarea în sferturile de finală şi îşi aşteaptă adversara ce a fi stabilită duminică seara, în confruntarea dintre Anglia şi Senegal.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA