Fraţii Pavăl de la Dedeman, “maşină” de făcut bani. Cum au făcut 8 milioane peste noapte
Paval Holding, vehiculul de investiţii controlat de Dragoş şi Adrian Pavăl, fondatorii reţelei de magazine de bricolaj Dedeman, are o investiţie de circa 8,1 milioane de lei prin deţinerea de 5% din Simtel Team, companie de inginerie care a intrat astăzi la tranzacţionare la bursa de la Bucureşti, arată calculele ZF pe baza preţurilor de tranzacţionare de astăzi.
Spre comparaţie, pe finalul lunii mai, Paval Holding a achiziţionat 352.750 de acţiuni SMTL la preţul de 13 lei pe acţiune, cel din plasamentul privat, ceea ce înseamnă că faţă de preţul de tranzacţionare de astăzi, de aproape 23 de lei pe unitate, investiţia fraţilor Pavăl la Simtel are deja un randament de 80%.
În cadrul plasamentului privat, încheiat în data de 27 mai 2021, un total de 1.055.000 de acţiuni, respectiv 15% din capitalul social al companiei, au fost vândute investitorilor la preţul de 13 lei pe acţiune.
După încheierea plasamentului privat pentru acţiunile SMTL, Paval Holding SRL a achiziţionat un total de 352.750 acţiuni deja existente în Simtel Team de la cei trei fondatori - Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc şi Radu Vilău, la un preţ egal cu cel din plasamentul privat.
La preţul de astăzi, capitalizarea Simtel Team este de 163 mil. lei. Compania a avut în 2020 afaceri de 42 mil. lei şi un profit net de 4 mil. lei.
Din cifra totală de afaceri generată în 2020, 69% din venituri au provenit din proiecte în domeniul energiei regenerabile, 28% din proiecte de telecomunicaţii şi 2% din proiecte în domeniul automatizării industriale.
BT Capital Partners, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, a asistat Simtel Team în finalizarea tranzacţiei cu Paval Holding, iar Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asistat compania în aspectele juridice ale tranzacţiei.
Simtel Team a fost înfiinţată în anul 2010 de către trei absolvenţi ai Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc şi Radu Vilău.
Compania activează în trei domenii de business: energie regenerabilă, telecomunicaţii, şi automatizare industrială, iar pentru fiecare dintre aceste linii de afaceri livrează proiecte atât în România, cât şi în străinătate. Principalele servicii furnizate de Simtel, orientate per linie de business sunt: construire la cheie şi mentenanţă pentru centralele electrice fotovoltaice, servicii la cheie de construire a reţelelor de comunicaţii mobile pentru operatorii de telecomunicaţii, şi automatizarea proceselor industriale prin linii de producţie automatizate, acţionări electrice şi roboţi industriali.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro