George Soros se retrage din activitate: Managerii fondurilor de hedging au o viaţă de iad
George Soros şi-a anunţat retragerea din activitatea de investitor, în timpul unei cine pe care a găzduit-o joi la Forumul Economic Mondial de la Davos, afirmând că managerii fondurilor de hedging au în aceste zile o viaţă de iad din cauza incertitudinilor şi volatilităţii din pieţele financiare.
Soros, în vârstă de 84 de ani, probabil cel mai influent şi respectat investitor financiar, alături de Warren Buffet, a renunţat să mai administreze banii clienţilor încă din 2011 şi a dezvăluit oaspeţilor unei cine găzduite joi seara că încredinţează fondurile familiei directorului de investiţii Scott Bessent.
"M-am mai retras de mai multe ori în trecut, dar de data asta decizia este definitivă. Îmi dedic toată energia activităţilor filantropice", a spus investitorul.
Soros a fondat primul său fond de hedging împreună cu Jim Rodgers, în 1973, dar nu a devenit faimos până când nu a pariat 1 miliard de lire sterline împotriva Băncii Angliei, în aşa-numita "miercure neagră", în 1993.
El a mizat pe faptul că Marea Britanie a intrat în Mecanismul European al Ratelor de Schimb cu un nivel prea ridicat al lirei şi a avut dreptate. Guvernul condus la acea dată de John Major a cheltuit 2 miliarde de lire pentru susţinerea lirei, iar dobânda de politică monetară a urcat pentru scurt timp la 12%, dar Executivul a fost nevoit să se recunoască înfrânt.
Soros a spus joi că de la criza din 2008 legătura dintre pieţele financiare şi afacerile internaţionale este tot mai strânsă, ceea ce face lucrurile dificile, relatează MarketWatch.
"Acest fapt a sporit nivelul incertitudinilor, volatilităţii şi impredictabilităţii, pe pieţele financiare şi în afacerile internaţionale...Astfel interacţiunea sporită dintre cele două domenii se transpune în şocuri externe pentru ambele", a arătat Soros.
De exemplu, sancţiunile financiare şi prăbuşirea preţurilor petrolului, împreună, au provocat o criză financiară în Rusia. Niciunul dintre aceşti factori nu ar fi provocat singuri acest lucru, a explicat magnatul.
"Acest fapt a făcut ca rolul managerilor fondurilor de hedging să devină foarte dificil. Marile oportunităţi sunt în mare parte pierdute sau percepute ca şocuri", a arătat Soros.
El a adăugat că nivelul ridicat al incertitudinilor şi volatilităţii îl face să fie mai puţin optimist decât pieţele, întrucât aceşti factori descurajează asumarea de riscuri şi cererea de investiţii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro