Ghidul părinţilor pentru cadourile de Moş Nicolae: cum alegi jucării şi dulciuri sigure
Verifică marcajul CE şi instrucţiunile în română la jucării, cumpără dulciuri doar din magazine autorizate şi alege cadouri potrivite vârstei copilului - sunt principalele recomandări ale lui Paul Anghel, directorul ANPC, pentru părinţii care se pregătesc de Moş Nicolae.
Înaintea sărbătorii de Moş Nicolae, Paul Anghel atrage atenţia asupra aspectelor importante de care părinţii trebuie să ţină cont când cumpără cadouri pentru cei mici.
Lista de verificare la cumpărarea jucăriilor pentru copii:
- cumpăraţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vei avea nevoie, Moşule, pentru a putea proba tranzacţia, în cazul în care, în mod justificat, doresti să reclami calitatea/siguranţa unui produs
- alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale Moşule.
- jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată, care ajută la alegerea jucăriei
- jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească;
- verificaţi dacă jucăriile au marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente:
- coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi)
- numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare)
- marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură.
Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria.
- verificaţi existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării. Acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba română şi trebuie respectate.
„Te sfătuiesc, Moşule, să nu cumperi jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi se pot îneca cu părţile mici. De asemenea trebuie respectate atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: <Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare>. Fraza <Atenţie. Nerecomandat copiilor sub 3 ani> poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 şi 3 ani; fraza şi simbolul nu trebuie puse împreună, pe etichetă”, transmite Paul Anghel.
După achiziţionarea unei jucării, părinţii trebuie să urmeze cu atenţie instrucţiunile de folosire şi să îi informeze şi pe copii.
Copiii trebuie supravegheaţi când se joacă şi părinţii trebuie să se asigure că toate jucăriile sunt adecvate pentru categoria de vârstă şi abilităţile copilului.
De asemenea, părinţii trebuie să se asigure că cerinţele de siguranţă sunt respectate. Întrucât jucăriile diferă atât din punctul de vedere al materialului din care sunt lucrate, cât şi din cel al folosirii lor, asiguraţi-vă că cerinţele de siguranţă pentru fiecare categorie în parte sunt respectate. Astfel, pentru tobogane, leagăne, inele suspendate, corzi şi alte jucării similare fixate pe o traversă trebuie să primiţi de la vânzător instrucţiunile de utilizare prin care să vi se atragă atenţia asupra necesităţii verificării periodice a elementelor de susţinere. Totodată, este nevoie ca acestea să fie însoţite de instrucţiunile de montare, pentru a evita asamblarea incorectă şi accidentele care ar putea apărea.
Jucăriile funcţionale, adică cele care reproduc la scară redusă echipamente, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul „Atenţie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!”. În plus, acestea vor fi obligatoriu însoţite de instrucţiunile de utilizare şi de măsurile de precauţie necesare pentru evitarea unor pericole.
Patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: „Atenţie! A se purta echipament de protecţie”. În plus, vor exista recomandări cu privire la echipamentul de protecţie.
Este necesară examinarea periodică a jucăriilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/uzate şi pot reprezenta un pericol pentru sănătatea şi siguranţa copilului.
Părinţii să se asigure că jucăriile destinate copiilor mai mari sunt ţinute departe de copiii sub vârsta de 3 ani.
În ce priveşte bomboanele şi ciocolata, produsele din ciocolată, produsele pe bază de cacao şi grăsimi vegetale (bomboane, tablete, figurine etc.), Moşul trebuie să aibă în vedere următoarele recomandări:
- cumpărarea acestor produse se va face numai din locuri autorizate. Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanţi, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Înainte de cumpărare, trebuie verificată starea ambalajelor (integritate, etanşeitate) şi încadrarea produselor în data durabilitatii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător.
- etichetele trebuie să conţină următoarele informaţii: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului (ȋn cazul produselor din import se vor înscrie numele şi adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România), data durabilităţii minimale, cantitatea netă şi condiţiile de depozitare. Toate produsele din import trebuie să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română.
- pentru ciocolată şi produse din ciocolată trebuie menţionat în mod obligatoriu conţinutul de cacao substanţă uscată, exprimat în procente, astfel: “cacao…% minim”. În cazul ciocolatei umplute se menţionează produsul de umplutură. Se exceptează de la indicarea cantităţii nete produsele din ciocolată preambalate, cu o greutate mai mică de 50 grame. Această excepţie nu se aplică produselor cu o greutate netă mai mică de 50 grame fiecare, atunci când sunt prezentate într-un ambalaj conţinând două sau mai multe astfel de produse, dacă conţinutul net total, inclusiv ambalajul, este egal sau mai mare de 50 grame. În cazul produselor din ciocolată turnate şi goale în interior, această indicaţie poate fi înlocuită cu conţinutul net minim. De asemenea, trebuie menţionat adaosul de cafea sau băuturi spirtoase, atunci când acesta depaşeşte 1% din masa produsului.
- ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafaţă lucioasă, nestratificată şi fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzaţie de rugozitate la masticare, culoare şi gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafaţa netedă, lucioasă, uscată şi nelipicioasă.
De asemenea, părinţii trebuie să fie foarte atenţi dacă pe eticheta produselor există informaţii cu privire la ingredientele cu posibil efect alergen sau a atenţionării „poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora” în cazul menţionării în lista ingredientelor a coloranţilor.
Nuieluşele trebuie să aibă informaţiile privind caracteristicile esenţiale ale lemnului, traduse în limba română, să aibă marcaje CE, să aibă preţul afişat şi să nu folosescă sintagme de genul GRATIS/CADOU sau derivate.
„Si, cel mai bine, să nu le mai cumperi, Moşule, şi să te limitezi la cadouri, că poate că, atunci când erai şi tu micuţ, ai mai făcut câte o trăznaie/boacănă şi nu ai fost pedepsit. Părinţii/bunicii tăi au dat, atunci, dovadă de toleranţă şi este momentul să faci şi tu acelaşi lucru”, conchide directorul ANPC.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro