Grindeanu: Să se ţină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri

Autor: Ziarul Financiar Postat la 08 iulie 2025 14 afişări

Grindeanu: Să se ţină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri

Doar o singură propunere a PSD a fost aprobată şi ar fi bine să se ţină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri, spune liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, despre primul pachet cu măsuri fiscale.

Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă la Giurgu ce vor conţine următoarele pachete de măsuri şi când vor fi asumate.

„Vă spun ce vrea PSD-ul să conţine acest nou pachet, obligatoriu. PSD-ul vrea în acest nou pachet să discutăm despre criptomonede şi impozitare. Vreau să discutăm despre impozitarea sumelor transferate în afara ţării de către multinaţionale şi să le impozităm. Îmi paranteză fie spus, mi-aş dori ca domnii care conduc şi au preluat recent ANAF-ul, să se aplece în perioada următoare spre aceste companii care transferă sume importante din România şi să vedem cum fac acest lucru. Mi-aş dori în pachetul viitor să existe o recalibrare drastică a ceea ce înseamnă indemnizaţii în Consiliile de Administraţie, numărul membrilor Consiliilor de Administraţie. Mi-aş dori să vorbim despre impozitarea la multinaţionale altfel”, spune Sorin Grindeanu

El precizează că este necesar ca aceste măsuri să existe în pachetul doi cu măsuri fiscale.

„PSD-ul va veni cu propuneri.

Noi am venit şi acum cu propuneri, una singură a fost aprobată, aceea prin care s-a redus subvenţia partidelor cu 40%. A fost amendamentul PSD. Doar acest lucru a fost aprobat. Suntem cel mai mare partid din coaliţie. Eu folosesc acest prilej pentru a spune următorul lucru. Cred că e bine să se ţină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor partenerii. Vă repet, eu nu cred că se reface deficitul punând CASS la veteranii de război. Eu nu cred că se reface deficitul punând CASS la deţinuţii politici, la foştii deţinuţi politici. Astea sunt lucruri care depăşesc o anumită limită. De aceea fac această, sau am această abordare, constructivă. Vom veni cu aceste propuneri, îmi doresc să fie mai bine luat în seamă. De altfel, în zilele următoare o să ne consultăm în partid legat de modul în care vom gestiona şi vom aborda perioada următoare, politic”, încheie Grindeanu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
grindeanu,
coaliţie,
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 
0 seconds of 1 minute, 20 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:20
01:20
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori