Guvernul nu a primit niciun document privind înfiinţarea unui grup de lucru privind raportările

Autor: Dorin Oancea Postat la 19 aprilie 2021 23 afişări

La cabinetul prim-ministrului, la Registratura Generală şi la Secretariatul General al Guvernului nu a fost înregistrat niciun document care să facă referire la înfiinţarea sau activitatea unui grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătăţii privind verificarea raportărilor zilnice privind pandemia.

Guvernul nu a primit niciun document privind înfiinţarea unui grup de lucru privind raportările

Un anunţ al Guvernului răspunde informaţiilor apărute în presă cu privire la existenţa unui document transmis în atenţia premierului Florin Cîţu, referitor la constituirea respectivului grup de lucru

„Aşa zisele documente apărute în spaţiul public nu au nicio legătură cu Guvernul sau cu aparatul de lucru al prim-ministrului sau Guvernului. Concret, numărul de înregistrare primit de un document preluat la Cabinetul prim-ministrului, Registratura Generală sau Secretariatul General al Guvernului este format din patru cifre, precedat de un număr specific cabinetului la care este înregistrat: 5/xxxx în cazul cabinetului prim-ministrului, 17/xxxx în cazul Registraturii Generale şi 20/xxxx în cazul Secretariatului General al Guvernului. Subliniem, de asemenea, că la preluarea unui document oficial, persoana care preia documentul semnează menţionând numele în clar, pentru a putea fi identificată.

Dacă documentul este transmis în plic închis, plicul se deschide, iar numărul de înregistrare este menţionat pe documentul oficial.

Facem aceste precizări tehnice pentru a dovedi faptul că ceea ce a fost publicat în spaţiul public nu reprezintă un document oficial înregistrat la cabinetul prim-ministrului sau Secretariatului General al Guvernului”, arată informarea trimisă de Guvern.

Corespondenţa apărută în spaţiul public nu poartă însemnele corecte unor documente oficiale înregistrate la Cabinetul prim-ministrului, Registraturii Generale sau Secretariatului General al Guvernului, precizează comunicatul, care adaugă că la nivelul aparatului de lucru al Guvernului vor continua verificările si, daca se va dovedi că atribuirea caracterului oficial al documentului este falsă, cu siguranţă organele competente se vor autosesiza.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
guvern,
grup de lucru,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.