În Bucureşti vor apărea primele staţii care permit folosirea gratuită a bicicletei
În premieră pentru Bucureşti, Asociatia Green Revolution, împreună cu partenerii Raiffeisen Bank şi Kaufland România, anunţă lansarea primelor staţii automatizate de închiriere de biciclete I’Velo Urban. Evenimentul are loc marţi, 27 septembrie 2016, ora 11:00, pe platoul cu statui din Piaţa Universităţii, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii I’velo.
Noutăţile acestui concept unic pe piaţa de bike-sharing din Bucureşti sunt autoservirea şi folosirea gratuită a bicicletei timp de de 30 de minute pentru deplasarea rapidă în zona centrală şi aglomerată a oraşului. Gratuitatea este valabilă doar dacă bicicleta este returnată înainte de expirarea celor 30 de minute. De asemenea, un utilizator poate închiria biciclete gratuit de mai multe ori pe zi, cu condiţia ca după fiecare 30 de minute de pedalat, să o returneze şi să existe o pauză de cel puţin alte 30 de minute. O altă caracteristică importantă a sistemului I’Velo Urban este că utilizatorii îşi aleg singuri bicicletele din rastel. le pot închiria de la oricare din cele 6 staţii automatizate şi le pot returna la cea mai apropiată staţie automatizată din sistemul I’Velo Urban.
Noul concept îşi propune să ajute la fluidizarea traficului din Bucureşti şi să contribuie la o mai mare mobilitate urbană. Principalele pârghii sunt încurajarea oamenilor să-şi lase autoturismele personale acasă sau să circule cu mijloacele în comun şi să folosească bicicletele pentru deplasarea rapidă în zonele aglomerate din oraş. Bike-sharing-ul are efecte benefice asupra sănătăţii bicicliştilor şi contribuie la reducerea poluării fonice şi a aerului din marile comunităţi.
"Proiectul I’Velo este unul foarte ambiţios şi curajos. Scopul este să scoatem oamenii din zona lor de confort, de pe canapea şi din maşină şi să promovăm împreună mişcarea într-un stil sănătos şi în condiţii sigure. Ne bucurăm foarte mult să facem parte din acest proiect, care se integrează în acţiunile noastre de protecţia mediului înconjurător, şi de promovarea unui stil de viaţă sănătos." a declarat Anna Katharina Scheidereiter, reprezentant Kaufland România.
“I’Velo Urban reprezintă continuarea firească a proiectelor care promovează folosirea bicicletelor în marile oraşe din ţară, demarate de noi în urmă cu 6 ani. Prin intermediul proiectelor “I’Velo Relax”, “studentObike”, “Biciclete cu cravată”, “Bike2Work” am demonstrat că bicicleta este unul dintre cele mai dorite mijloace de recreere şi că, prin I’Velo Urban poate şi trebuie să devină un mijloc de transport utilitar. În plus, are efecte benefice asupra sănătăţii bicicliştilor şi contribuie la reducerea poluării fonice şi a aerului din marile comunităţi”, a declarat Raluca Fişer, preşedintele Asociaţiei Green Revolution.
Pentru a putea beneficia de serviciile sistemului, utilizatorii trebuie să isi creeze un cont pe www.ivelor. sau să se înregistreze la unul din centrele I’Velo Relax din Parcul Herăstrău(metrou Aviatorilor şi Arcul de Triumf) şi Parcul Tineretului(intrarea Gheorghe Şincai) pentru a primi Cardul I’Velo. Închirierea unei biciclete se face pe baza cardului personal I’Velo, iar validarea se face la orice statie automatizată i’Velo Urban, odată cu prima închiriere.
După depăşirea duratei de 30 de minute, preţurile pentru folosirea bicicletelor se vor situa între patru şi 25 de lei. Utilizatorii pot opta şi pentru variant de abonamente cu preţuri de 10 lei/zi, 35 lei/ lună, 100 lei/an.
Cu 210 biciclete care vor putea fi închiriate 24 de ore din 24, în orice anotimp şi 6 staţii amplasate în cele mai importante zone din oraş şi poziţionate pe traseele cu aflux mare de călători ale transportului în comun, I’Velo Urban va asigura cetaţenilor o mai bună mobilitate. Staţiile automatizate de bike-sharing sunt: Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulles, Kaufland Barbu Văcărescu.
Inspirat din proiecte similare de bike-sharing, care funcţionează cu succes în marile capitale europene, I’Velo Urban este un proiect fabricat 100% în România, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Asociaţiei Green Revolution.
- staţiile automatizate şi rastelurile sunt fabricate în România, folosindu-se forţă de muncă, materie primă şi expertiză autohtone
- sistemul informatic automatizat este realizat de programatori de la o companie IT romanească
- oferă zeci de locuri de muncă, contribuind astfel la reducerea şomajului şi la un buget local şi naţional mai bogat, din colectarea de taxe şi impozite
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro