În cât timp ajung 200 de tone de lapte de la fermieri la fabricile Danone
Compania Danone, cel mai mare producător de iaurturi la nivel mondial, a demarat în cursul acestei veri o campanie de marketing prin care transmite consumatorilor că durata din momentul colectării laptelui până la faza procesării nu depăşeşte 24 de ore.
Grupul francez Danone a avut venituri totale de 5,72 miliarde euro în trimestrul al doilea, în urcare cu 6,7%, depăşind estimările analiştilor datorită vânzărilor solide de produse pentru bebeluşi şi lactate.
Grupul Danone este prezent şi în România, unde a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 506 milioane lei, similară nivelului din 2011. Danone România produce zilnic peste 1,5 milioane de produse lactate proaspete în fabrica sa din Bucureşti, atât pentru piaţa românească, cât şi pentru export. Compania colectează, în medie, zilnic, peste 200 de tone de lapte proaspăt de la fermele din România.
Consiliul Concurenţei a declanşat luna trecută o investigaţie în industria de procesare a laptelui privind o posibilă înţelegere pe piaţa colectării de lapte, procesării şi comercializării. Instituţia care veghează la respectarea regulilor de funcţionare a pieţei libere a organizat o operaţiune în urma căreia au fost ridicate documente de la sediile a 14 procesatori, dar şi de la Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL). Procesatorii care au fost inspectaţi de Concurenţă sunt Albalact, Covalact, Danone, Frieslandcampina, Almera International, Dorna Lactate, Hochland, Lactate Natura, Napolact, Lactag, Lacto-Solomonescu, Teletext, Unicarm şi Unilact Transilvania.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro