In tara fara autostrazi, Guvernul va obliga soferii sa plateasca si o taxa de mers pe autostrada

Postat la 25 octombrie 2010 26 afişări

In scurt timp, soferii din Romania ar putea fi obligati sa plateasca, pe langa rovinieta, o taxa de folosire a autostrazilor. Data efectiva de introducere a noii taxe, valoarea ei sau modul de aplicare nu au fost inca facute publice, dar vor fi definitivate si facute publice in scurt timp.

Decizia de introducere a noii taxe, care a primit deja avizul Ministerului Transporturilor si Ministerului Finantelor Publice, ar apartine Comisiei Europene, care considera ca statul nu are suficienti bani pentru a intretine sistemul actual de autostrazi, dar nici pe cele care vor fi construite in cativa ani din fonduri europene.

"Comisia Europeana a conditionat aprobarea proiectelor pentru constructia de autostrazi de luarea la nivel politic in Romania a unui angajament privind asigurarea sustenabilitatii constructiilor de autostrazi cofinantate de UE prin introducerea unui sistem de taxare a accesului la autostrazi, atunci cand acestea vor fi date in folosinta", sustin sursele citate de Mediafax, care au precizat ca documentul a fost dezbatut si aprobat in sedinta de Guvern de miercurea trecuta.

Cititi mai multe pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
actualitate,
taxa,
autostrada,
soferi,
rovinieta
/actualitate/in-tara-fara-autostrazi-guvernul-va-obliga-soferii-sa-plateasca-si-o-taxa-de-mers-pe-autostrada-7552334
7552334
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.