Încă un dezvoltator imobiliar din China demarează procedurile de default ca urmare a crizei Evergrande. Declin pe acţiunile din industria de real estate
Dezvoltator imobiliar chinez Modern Land (simbol bursier 1107.HK) a ratat plata unei dobânzi pentru obligaţiuni în valoare de 250 de milioane de dolari, alimentând fricile generate de impactul exercitat de criza Evergrande (3333.HK) asupra industriei de real estate, transmite Reuters.
Modern Land a declarat că nu s-a putut încadra în dobânda de 12,85% a bondurilor care au ajuns la maturitate luni, 25 octombrie din cauza unor „probleme neaşteptate privind lichiditatea”.
Separat, autorităţile de la Beijing au declarat că s-au întâlnit cu firme din „sectoare cheie”, care ar include şi grupuri imobiliare, conform surselor citate de agenţia de presă, pentru a discuta despre nivelul de datorii externe, solicitându-le companiilor să îşi „optimizeze” structurile de creditare offshore.
Ştirea despre Modern Land vine la doar câteva zile după ce compania a renunţat la planurile prin are încerca să obţină aprobarea investitorilor pentru a extinde termenul de maturitate al bondurilor cu încă trei luni.
Dezvoltatorii imobiliari intră în default „unul după unul”, spune un investitor cu expunere pe piaţa de China, citat de Reuters: „Întrebarea este cine urmează”.
Astăzi, Comisia Chineză pentru Reformă şi Dezvoltare Naţională, alături de Administraţia de Stat a Cursului de Schimb, a anunţat că s-a întâlnit cu mai mulţi emiţători de datorii offshore, spunându-le să folosească fondurile în scopuri autorizate şi să „îşi menţină de comun acord reputaţiile şi ordinea generală a pieţei”.
Indicele chinez CSI 300 Real Estate a scăzut astăzi cu 2,8%, în timp ce Hang Seng Mainland Properties s-a depreciat cu 4,3%. Hang Seng, indicele de referinţă al bursei din Hong Kong, a înregistrat un minus de 0,4%, iar CSI 300 a scăzut cu 0,3%. Anterior, acţiunile Modern Land se prăbuşiseră cu 57% de la începutul anului.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA