Este dificil de acceptat că anumiţi candidaţi la Nobel mor înainte de a primi apelul telefonic mult aşteptat şi, astfel, nu reuşesc să îşi treacă numele în palmaresul acestor premii.

Acest fapt cauzează situaţii complicate. În 2011, Academia de ştiinţe suedeză a aflat cu consternare că savantul canadian Ralph Steinman, în vârstă de 68 de ani, recompensat cu Nobelul pentru medicină din acel an, murise cu trei zile înainte de anunţarea premiului. Instituţia suedeză a făcut pentru el o excepţie de la regulamentul care impune ca laureaţii să fie în viaţă în momentul anunţului oficial, întrucât comitetul Nobel credea că savantul canadian încă trăia în acel moment.

În 1996, un alt canadian, William Vickery, a murit la vârsta de 82 de ani, cu trei zile înainte de a câştiga premiul pentru economie.

"Dacă se va continua astfel, vor apărea tot mai multe cazuri de acest fel. Este doar o chestiune de timp. Deci, trebuie să se facă ceva", spune Santo Fortunato, fizician la Universitatea Aalto din Finlanda.

Profesorul finlandez este cosemnatar al unei scrisori publicate în revista Nature care analizează această "chestiune a aşteptării".

"Înainte de 1940, Nobelurile erau decernate la peste 20 de ani după descoperirea originală pentru doar 11% dintre laureaţii în fizică, 15% în chimie şi 24% în medicină", potrivit acelei scrisori. "Din 1985 şi până în prezent, acest lung interval de aşteptare vizează 60%, 52% respectiv 45% dintre premiile acordate în aceleaşi discipline".

Dacă tendinţa se prelungeşte, speranţa de viaţă medie a cercetătorilor riscă să scadă sub vârsta medie a laureaţilor. Cu alte cuvinte, premiile Nobel vor fi private de numele multor cercetători merituoşi, decedaţi înainte de a fi premiaţi.

"Această amânare ameninţă să saboteze cea mai venerabilă instituţie din domeniul ştiinţei", au concluzionat semnatarii scrisorii publicate în revista Nature.

Ce este însă de făcut? Multe lucruri ţin de intransigenţa juriilor Nobel, pentru care ştiinţa din zilele noastre este atât de complexă încât trebuie să se aştepte o anumită perioadă de timp pentru ca o descoperire să fie verificată printr-un lung şir de experimente.

Existenţa bosonului Higgs, al cărui nume provine de la cel al savantului recompensat cu Nobelul pentru fizică în 2013, a fost postulată în 1964. A fost nevoie de aproape o jumătate de secol de cercetări practice, foarte costisitoare şi mari cheltuitoare de resurse intelectuale, pentru a o dovedi. Şi a fost prea târziu pentru unul dintre pionierii cercetărilor în acest domeniu, americano-belgianul Robert Brout.

Acest caz oferă argumentul perfect pentru a nu accelera procesul, spune Sven Lidlin, preşedintele comitelului Nobel pentru chimie.

"Vrem să ne asigurăm că îi recompensăm pe aceia care deschid prima uşă. Acest lucru înseamnă că există în mod natural o amânare. În general, este nevoie de 20 de ani", a subliniat el.

După părerea sa, seriosul premiu Nobel impune ca o descoperire să fie lasată să se supună mai degrabă oricărei critici posibile, decât să rişte să premieze un lucru care va dezamăgi.

De exemplu, în 1989, doi oameni de ştiinţă au anunţat că au pus la punct o tehnică de "fuziune la rece", care ar permite o reacţie nucleară la o temperatură apropiată de cea ambientală, fapt care ar rezolva toate problemele energetice. Un sfert de secol mai târziu, această descoperire a rămas încă neconfirmată.

"În fiecare an apar numeroase anunţuri despre descoperiri incredibile şi multe dintre ele se dovedesc a fi mai puţin incredibile decât se credea", a subliniat profesorul Lidlin.

Pentru a rezolva această dilemă, Santo Fortunato favorizează ideea premiilor Nobel postume, care puteau fi atribuite până în 1974. "Desigur, cei care le vor primi nu vor câştiga nimic, pentru că vor fi morţi, dar eu cred că este important ca descoperirile lor să fie recunoscute", spune acesta.

Însă această sugestie ar transforma, poate, în ceremonii funebre galele de atribuire a anumitor premii Nobel, care în prezent sunt considerate adevărate sărbători ale eroilor ştiinţei, a adăugat profesorul Lidlin.

"S-ar pierde ideea că ştiinţa este în fond ceva care se petrece în prezent. Personal, aş vota contra unei astfel de schimbări", a declarat el.

Este indispensabil să fie recompensaţi cercetători care nu se află la final de carieră sau sunt deja pensionaţi, spune Matthew Wallace, cercetător la Institutul de gestionare a inovaţiilor şi a cunoştiinţelor ştiinţifice din Valencia (Spania).

"Pentru a promova şi recompensa inovaţia şi creativitatea, ar fi efectiv mai util să existe premii care recompensează cercetători mai puţin confirmaţi şi descoperiri mai recente", a adăugat el.