Invadatorii se dau singuri de gol: Vom lua înapoi teritoriile din Marea Negre care au aparţinut Imperiul Rus

Autor: Daniel Contescu Postat la 22 decembrie 2022 165 afişări

Când i s-a atras atenţia că vrea refacerea vechilor graniţe ale URSS, preşedintele Rusiei a negat cu tărie, susţinând că nu vrea refacerea imperiului, ci doar rezolvarea unui caz punctual: Ucraina.

Rusia nu vizează doar Ucraina, ci are gânduri de mărire, intenţii dezvăluite de Occident încă de pe 24 februarie. Deşi Putin a negat că vrea refacerea Imperiului Rus, oamenii puşi de el la conducere în Ucraina spun altceva.

„Una dintre priorităţile pentru 2023 este întoarcerea în ţară a tuturor teritoriilor din Marea Neagră care au fost incluse în Imperiul Rus în secolul al XVIII-lea”, susţine şeful guvernului de ocupaţie al regiunii Herson din Ucrain, Vladimir Saldo, pentru Rusia 24 TV, relatează presa rusă.

Nu există limite pentru finanţarea forţelor armate, vom da armatei „orice cere”, a afirmat astăzi preşedintele rus, Vladimir Putin, citat de Tass.

Forţele armate ruse îşi îndeplinesc datoria în cursul operaţiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina, cu curaj şi constant, îndeplinind pas cu pas sarcinile care le-au fost încredinţate, a mai spus preşedintele rus, Vladimir Putin, vorbind la consiliul ministerului rus al apărării, potrivit informaţiilor agenţiei de presă ruse RIA Novosti.

„Soldaţii, sergenţii şi ofiţerii noştri luptă pentru Rusia cu curaj şi persistenţă, cu încredere, rezolvând pas cu pas sarcinile atribuite, iar aceste obiective vor fi cu siguranţă atinse”, a spus Putin.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
putin,
rusia,
ucraina,
război

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.