Inainte de 1989, exporturile romanesti de armament au atins un miliard de dolari (circa 800 mil. euro/an). Acum, abia daca trec de 43 de milioane de dolari (33 mil. euro). La mijlocul anilor ‘90, Romania a reusit "performanta" sa iasa din topul primilor 10 exportatori si sa cada pe locul 40. 

Subtierea conturilor a obligat societatile din industria de aparare sa isi regandeasca politica de costuri. Si metoda cea mai la indemana pare sa fi fost scaderea numarului de angajati. De la 220.000, in 1990, la 12.000 in prezent. "Si 2007 trebuie sa ne prinda cu numai 4.500-5.000 de angajati", spune Pavel Mitiu, directorul general al producatorului de armament Romarm si presedintele organizatiei patronale Patromil. Pe hartie, programul de disponibilizari este trecut la capitolul "restructurare".

Iar restructurarea ar avea rolul de a aduce investitori straini dornici sa preia societatile romanesti mai mult sau mai putin profitabile. Aparent, progamul a dat roade. Firme straine cu nume rezonante s-au aratat interesate de "apararea" romaneasca. "S-au primit scrisori de intentie de la companii precum Rheinmetall Germania, Finmeccanica Italia, EADS Franta, Soltam Israel sau Raytheon SUA", a declarat, pentru BUSINESS Magazin, Pavel Mitiu.

Investitorii straini au pus ochii pe societati cu un nivel "suficient de competitivitate", care fac parte din Romarm, precum Uzina Mecanica Bucuresti, Arsenal Resita sau Electromecanica Ploiesti, mai spune Mitiu.

La o analiza mai atenta, situatia este ceva mai nuantata. Investitorii straini vor sa intre in industria romaneasca de aparare, insa au si cateva conditii. "Ei vor ca firmele pe care le preiau sa aiba contracte ferme din partea Ministerului Apararii Nationale", sustin surse apropiate procesului de privatizare.

De partea cealalta, Ministerul Economiei si Comertului (MEC), care are in grija 9 producatori din industria de aparare, are conditii proprii pentru potentialii investitori. Ei ar trebui sa "viabilizeze" societatile, "prin comenzile pe care le vor aduce", explica MEC.

Aici lucrurile par a fi ajuns intr-un impas. Pe de o parte, firmele straine conditioneaza preluarea producatorilor romani de armament de existenta unor comenzi din partea MApN. De cealalta parte, autoritatile de la Bucuresti cred ca investitorii straini ar trebui sa vina si cu bani, si cu comenzi. Iar privatizarea bate pasul pe loc. 

Ce societati vrea, de fapt, MEC sa vanda? Pe lista ministerului sunt noua producatori din industria militara, care reprezinta circa 60% din totalul societatilor de profil. Poate cel mai important dintre acestia este Compania Nationala Romarm. Societatea este, de fapt, un conglomerat, cu 16 filiale, care produc munitie, arme si vehicule militare. Pe langa acestea, statul vrea sa atraga investitori straini pentru doi producatori de aeronave (Avioane Craiova si Romaero), pentru Santierul Naval Mangalia si producatorii de aparatura optica IOR si Optica Romana. Pe lista societatilor de privatizat sunt si cateva firme de arme si munitie (Uzina Mecanica Filiasi, Rompiro, Mecanica Orastie). Insiruirea de nume in sine nu spune mare lucru. Situatia financiara a societatilor explica, totusi, unele lucruri. Spre exemplu, de ce Uzina Mecanica Filiasi nu s-a vandut desi a fost lansata la privatizare in 2003.

Aceeasi lipsa a comenzilor, reclamata de investitorii straini, este principala "vinovata". Iar MEC, institutia care cerea comenzi din partea firmelor straine, recunoaste acest lucru. "In ultimii patru ani, din cauza lipsei comenzilor de la MApN, societatile si-au redus mult productia", explica MEC. Urmarea a fost simpla: unele firme au fost decapitalizate si au redus personalul.

Nici unitatile cu traditie, din cadrul Romarm, nu au scapat. Uzina Mecanica Cugir (celebra, pe vremuri, si pentru electrocasnice) sufera, acum, de lipsa finantarii pentru finalizarea investitiilor. In aceeasi situatie este producatorul de armament Carfil Brasov. "Procesul de finantare este subdimensionat si se intinde pe perioade lungi de timp", explica Pavel Mitiu. Asa se ajunge la intarzieri de punere in functiune a unor utilaje. Aceasta ar fi varianta oficiala, care scapa de calificarea "informatie clasificata", repetata destul de des, in timpul discutiei cu Business Magazin, de directorul general al Romarm.

Dincolo de secretul militar, unele surse apropiate industriei de aparare isi amintesc de situatii care pot trece drept comice. Ele se refera, insa, la modul de "actiune" pentru revigorarea societatilor de stat din industria de aparare din Romania.

Acum noua ani, pusi in fata scaderii productiei si a comenzilor, unii directori au venit cu ideea ca sansa relansarii ar fi construirea unei turnatorii de fonta. Argumentele pareau convingatoare: cererea mondiala de componente din fonta era in crestere. Poate de aceea ideea a fost aprobata de mai-marii de la Bucuresti. Iar procedurile pentru cumpararea unei turnatorii au inceput... in 2002, adica dupa sase ani. S-au platit 20 de milioane de euro pentru instalatie si se mai cauta, acum, circa un milion de euro, spun sursele citate. Exista o singura problema: intre timp, cererea de componente din fonta s-a domolit, daca nu chiar a disparut aproape de tot. E si o parte buna a lucrurilor: furnizorul instalatiilor este dispus sa le rascumpere. Dar la un pret in vecinatatea sumei de un milion de euro.  

Situatia care pare de domeniul anecdoticului vine sa ilustreze modul de lucru de la stat. Un investitor privat ar fi reusit, probabil, sa cumpere turnatoria de fonta in cateva luni si nu in noua ani. Ce argumente are MEC in goana sa dupa investitori pentru industria de aparare?

Raspunsul pare sa fie gasit intr-un nou program de restructurare. De data aceasta, intins pana in 2007.

Mai intai, activitatile "de acoperire", precum productia de biciclete sau de masini de spalat, se separa de productia militara. Decizia este normala din punct de vedere managerial. Ce producator de armament ar prelua o fabrica unde se produc, pe langa munitie, si masini de cusut?

Reversul medaliei a venit imediat. "Produsele civile nu sunt competitive. Cine cumpara masini de spalat Cugir, frigidere Sadu sau masini de cusut Ileana?", se intreaba Pavel Mitiu. "Zvonul" lipsei de competitivitate a ajuns si la urechile ministrului economiei. "Se pare ca productia civila pentru societatile din industria de aparare nu este de interes", constata, recent, Codrut Seres.

Prin urmare, unele societati au incercat sa supravietuiasca inchiriind sau vanzand unele bunuri. "Uzina Mecanica Mija a vandut strunguri si masini-unelte, Cugir si-a inchiriat o parte din hale", mai spune directorul general al Romarm.

Pe langa divizare, societatile din aparare trebuie sa-si reduca, in continuare, numarul de angajati. Daca acum mai sunt 12.000 de salariati, in 2007 vor ramane 4.500-5.000. Si, din nou, apar problemele. Cei care au avut "sansa" sa fie dati afara pana in 2005, au primit plati compensatorii, reprezentand 12 salarii. "De anul viitor, insa, protectia sociala va fi diminuata semnificativ", crede Mitiu.

Planul de actiune se sfarseste cu o masura care isi avea locul la inceputul actiunii de revigorare a industriei de aparare. Cadrul legislativ ar urma sa fie modificat, obligand armata nationala "sa incheie pentru dotare, cu prioritate contracte cu industria proprie", spune Mitiu. Deocamdata, MApN trateaza toti producatorii - romani si straini - la fel, criteriul principal pentru alegerea unuia dintre ei fiind oferta pret-calitate. Pana atunci, singura sansa pentru producatorii romani ramane exportul. "Unele unitati merg bine datorita conflictelor din Afganistan si Irak", este de parere Pavel Mitiu. Romarm, spre exemplu, a avut contracte de circa un milion de euro pentru export, in 2002, potrivit datelor Agentiei Nationale de Control a Exporturilor (ANCEX). Si, in mod traditional, Statele Unite sunt principala piata pe care ajunge armamentul exportat de romani. Din 2000 incoace, peste 30% din exportul firmelor romanesti ajunge in Statele Unite ale Americii. Urmatoarele destinatii sunt Egipt, Israel, India si Pakistan.

E drept, conflictele internationale au adus bani in plus in conturile firmelor romanesti. In 2002, Romania a exportat echipamente militare si armament de peste 33 de milioane de euro, fata de 18,7 milioane de euro cu un an inainte. Valoarea aceasta paleste in comparatie cu exporturile dinainte de 1989, care ajunsesera pana la nivelul de un miliard de dolari (circa 800 de milioane de euro). Iar actualele cifre ne plaseaza pe locul 40 in topul exportatorilor mondiali comparativ cu locul 9, pe care ne aflam inainte de 1989.

Conjunctura internationala si transformarile prin care a trecut Romania in ultimii 15 ani pot fi cauze ale picajului in care a intrat industria de aparare din Romania. Dar exista si alte cauze, de data aceasta interne, care tin de managementul companiilor si de rapiditatea cu care sunt  - sau pot fi - luate deciziile care pot schimba cifrele contabile ale societatilor din industria de aparare.

Daca managerii societatilor de armament vor invata din esecurile anilor trecuti, se va putea vedea abia atunci cand se va incheia programul de restructurare. Deocamdata, guvernantii si-au mai dat un termen: 2007, cand se incheie actualul plan de relansare a "apararii" romanesti.