Iohannis: Dintr-o tânără speranţă în politica românească, Victor Ponta a devenit o tânără dezamăgire

Autor: Cosmin Vaideanu Postat la 13 septembrie 2014 61 afişări

Liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, că Victor Ponta a fost văzut ca o tânără speranţă a politicii româneşti, care, în cel mai scurt timp, s-a transformat într-o ”tânără dezamăgire pentru o întreagă generaţie”.

Noi acum avem un fel de Guvern. Doar că îl vedem numai la televizor, iar la fapte mai puţin. Avem un prim-ministru, Victor Ponta, care un timp a fost văzut ca o tânără speranţă în politica românească şi, în cel mai scurt timp, dintr-o tânără speranţă Victor Ponta a devenit o tânără dezamăgire. Este o dezamăgire pentru o întreagă generaţie”, a spus Iohannis, sâmbătă, în discursul susţinut în faţa membrilor PDL şi PNL din Constanţa.

El a mai declarat că îşi propune ca România să fie prosperă şi că acest lucru se poate întâmpla prin crearea de locuri de muncă.

România prosperă înseamnă locuri de muncă. Apropo, ieri (n.r. - vineri) am citit o veste foarte proastă pe fluxurile de ştiri. Eurostat ne-a arătat că în trimestru al doilea 2014 noi avem cu 3% mai puţini angajaţi decât în trimestrul al doilea al anului 2013. Deci, nu că nu am realizat acea mult promisă chestiune cu nivelul de locuri de muncă, ba dimpotrivă. După ce am intrat în recesiune tehnică, iată că avem mai puţini angajaţi decât anul trecut. Este inadmisibil, suntem poarta Europei. Locurile de muncă trebuie create, infrastructura trebuie dezvoltată şi, foarte important, fiecare român trebuie să aibă un venit decent, ca să nu mai existe atâţia oameni care stau cu mâna întinsă la stat. Oamenii trebuie să aibă venitul lor ca să fie liberi şi să hotărască ei ce vor în ţara lor”, a mai afirmat Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
PONTA,
/actualitate/iohannis-dintr-o-tanara-speranta-in-politica-romaneasca-victor-ponta-a-devenit-o-tanara-dezamagire-13263173
13263173
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.