Joseph Daul: Victoria lui Klaus Iohannis - o veste excelentă pentru România şi pentru UE

Autor: Catalina Mihai Postat la 17 noiembrie 2014 73 afişări

Liderul PPE, Joseph Daul, l-a felicitat, luni, pe Klaus Iohannis pentru victoria obţinută la alegerile prezidenţiale, precizând că este "o veste excelentă" pentru România şi pentru Uniunea Europeană.

"Doresc să-l felicit pe Klaus Iohannis pentru victoria binemeritată la alegerile prezidenţiale care s-au desfăşurat ieri (duminică - n.r.) în România. Aceasta este o veste excelentă pentru România şi pentru întreaga Uniune Europeană. Este o victorie a valorilor de centru-dreapta şi sunt mândru de rolul jucat de PPE", a declarat, luni, preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, potrivit unui comunicat.

Liderul popularilor europeni a afirmat că Iohannis "va menţine România pe calea democraţiei şi o va conduce în interesul poporului român".

Pe de altă parte, Daul şi-a exprimat dezamăgirea faţă de "condiţiile proaste" de vot din diaspora.

"Sunt mândru că poporul român a participat în număr mare la aceste alegeri importante. Dar sunt extrem de dezamăgit de condiţiile proaste de votare din străinătate. Guvernul condus de premierul socialist Ponta trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acest lucru", a precizat Daul, adăugând că autorităţile de la Bucureşti au ignorat "apelurile comunităţii internaţionale privind asigurarea unor condiţii propice de vot".

Totodată, Joseph Daul i-a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu pentru cei 10 ani de mandat "într-o perioadă extrem de dificilă", în care "şi-a transformat ţara într-un actor relevant în UE".

"României îi este mai bine astăzi datorită eforturilor făcute de Traian Băsescu şi pentru asta are aprecierea noastră profundă", a menţionat Daul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
JOSEPH DAUL,
KLAUS IOHANNIS,
/actualitate/joseph-daul-victoria-lui-klaus-iohannis-o-veste-excelenta-pentru-romania-si-pentru-ue-13578780
13578780
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori