Kamala Harris va deveni prima femeie cu puteri prezidenţiale, în timp ce Biden este sub anestezie

Autor: Dorin Oancea Postat la 19 noiembrie 2021 252 afişări

Preşedintele Joe Biden îi va transfera vineri temporar puterea vicepreşedintelui Kamala Harris, în timp ce se va afla sub anestezie pentru o colonoscopie de rutină, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, reporterilor, conform CNN.

Kamala Harris va deveni prima femeie cu puteri prezidenţiale, în timp ce Biden este sub anestezie

Biden a sosit vineri dimineaţă la Walter Reed Medical Center pentru a se supune unui control medical anual de rutină - primul său control medical de când este în funcţie.

Este o procedură de rutină ca un vicepreşedinte să preia atribuţiile prezidenţiale în timp ce preşedintele se supune unei proceduri medicale care necesită anestezie. Vicepreşedintele Dick Cheney a făcut acest lucru în mai multe rânduri când preşedintele George W. Bush a fost supus unor colonoscopii de rutină.

La începutul acestui an, fosta secretară de presă a fostului preşedinte Donald Trump, Stephanie Grisham, a insinuat că predecesorul lui Biden a suferit o colonoscopie într-o vizită secretă la Walter Reed în 2019, dar a ţinut sub tăcere acest lucru pentru a evita transferul puterii prezidenţiale către vicepreşedintele Mike Pence.

În cartea sa, "I'll Take Your Questions Now", Grisham nu foloseşte termenul de colonoscopie, dar insinuează că pentru asta a fost vizita.

Ea spune că vizita lui Trump la spital, care a stârnit săptămâni întregi de speculaţii cu privire la starea sa de sănătate, a fost o "procedură foarte obişnuită", în timpul căreia "pacientul este anesteziat". De asemenea, ea scrie că Bush a avut o procedură similară în timpul mandatului. Grisham scrie că Trump nu a vrut ca vicepreşedintele Mike Pence să fie la putere în timp ce el era sedat, acesta fiind o parte din motivul pentru care a ţinut vizita privată. De asemenea, el "nu a vrut să fie ţinta unei glume" la televiziune, scrie Grisham.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sua,
peşedinţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.