Karpatia Horse Trials, competiţie ecvestră pe domeniul Cantacuzino din Floreşti
Karpatia Horse Trials este un eveniment hipic internaţional aflat la prima ediţie, care se va desfăşura în perioada 10-12 octombrie, pe celebrul domeniu al familiei Cantacuzino din Floreşti, judeţul Prahova.
Pentru prima oară în România, sportul nobil prin excelenţă este organizat într-un loc de o mare încărcătură istorică, ce păstrează vocea vremurilor de prestigiu din România. Timp de trei zile, Domeniul Cantacuzino va redeveni un spaţiu plin de viaţă, elegant şi autentic, destinat pasionaţilor de călărie, dar şi iubitorilor istoriei nobiliare din România.
Istoria mereu fascinantă a vremurilor aristocratice, cu prinţi şi prinţese, cu poveşti de iubire intense şi adesea tragice, cu caleşti elegante şi parfum de poezie, este încă vie şi poate fi descoperită în plină contemporaneitate. La doar 80 de kilometri distanţă de Bucureşti, există un domeniu care stă mărturie pentru una dintre cele mai frumoase epoci ale istoriei României, epoca nobiliară a începutului de secol XX. Este vorba despre Domeniul Cantacuzino din Floreşti, având în centru ceea ce la, început de secol XX, era considerat o bijuterie arhitecturală, palatul Micul Trianon. Spiritul şi farmecul acestei clădiri concepute de arhitectul I.D. Berindei s-au păstrat chiar şi după un secol plin de evenimente zguduitoare. Recuperat de către Maria Ioana Cantacuzino, clădirea a ajuns în prezent în posesia Fundaţiei Cantacuzino Floreşti care doreşte să-i redea strălucirea de altădată şi să-l transforme într-un spaţiu care să găzduiască evenimente speciale, unice în România.
Renaşterea, concretă şi simbolică a Domeniului Cantacuzino, se va face printr-un eveniment demn de spaţiul său nobil – Karpatia Horse Trials, competiţie ecvestră internaţională, împărţită pe trei categorii de participanţi şi compusă din probele de dresaj, obstacole şi cross-country. Programul celor trei zile mai cuprinde un concurs demonstrativ de atelaje cu doi şi patru cai, demonstraţii ecvestre şi o demonstraţie de leadership asistat de cai. Atmosfera aristocrată dată de eleganţa echitaţiei va fi îmbogăţită printr-o paradă de ogari, precum şi prin expoziţii de fotografie, pictură şi obiecte realizate manual. Pe domeniul de 130 de hectare de păşuni, alei de castani şi platani centenari care întregesc aerul Belle Époque conferit de palatul Micul Trianon, publicul va avea şi posibilitatea unei imersiuni în istoria fascinantă a locului, putând să cunoască întreg domeniul prin plimbări cu trăsura.
Competiţiile din cadrul primei ediţii Karpatia Horse Trials sunt organizate în colaborare cu Asociaţia Sportivă Hipohouse, cu implicarea şi participarea directă a Federaţiei Ecvestre Române (FER) şi a Federaţiei Ecvestre Internaţionale (FEI).
Informaţii despre eveniment găsiti şi pe http://www.karpatiahorse.ro/ sau pe pagina oficială de Facebook, https://www.facebook.com/karpatiahorse.
Preţul participării la eveniment este de 10 lei pe zi iar biletele biletele pot fi achizitionate de la intrare. Incasările obţinute vor ajunge în fondul destinat restaurării întregului Domeniu.
Micul Trianon – o istorie tumultoasă de peste 100 de ani
Istoria palatului Micul Trianon coboară până în 1911 când prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), unul dintre cei mai bogaţi oameni ai epocii sale, cunoscut şi sub numele de Nababul, descendent al lui Constantin Brâncoveanu şi de două ori prim-ministru al României, începe construcţia acestuia pe locul vechiului conac (construit între 1840 şi 1842 de către vornicul Grigore Cantacuzino). Aspirând să-i confere un aspect la fel de spectaculos precum cel al palatului Trianon de la Versailles, palatul a fost construit pe trei niveluri inegale (demisol, parter şi etaj), faţada conţinând zece coloane neoclasice. Domeniul cuprindea grădini de agrement şi terenuri de vânătoare şi echitaţie, iar în partea de sud un parc imens cu arbuşti rari în jurul unor copaci bătrâni, care a fost completat de către arhitectul Emile Pinard cu o grădină à la française. Criza economică şi izbucnirea Primului Război Mondial, precum şi moartea Nababului în 1913 au împiedicat finalizarea proiectului. Nici după al Doilea Război Mondial lucrările de restaurare şi utilizarea palatului nu au fost posibile, pentru că Micul Trianon a împărtăşit soarta a aproape tuturor reşedinţelor de ţară din România, fiind preluat de către stat.
Martor la cele mai negre momente ale istoriei României, Domeniul Cantacuzino din Floreşti are acum şansa să-şi recâştige locul şi imaginea binemeritate, datorită Fundaţiei Cantacuzino Floreşti, al cărei scop este restaurarea întregului domeniu, inclusiv a Micului Trianon, şi promovarea lui la nivel naţional şi internaţional şi introducerea lui în circuitul public.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro