Kearney: Clientii români sunt mai putin loiali băncilor traditionale decât media europeană. Unul din cinci români lucrează cu cel puţin trei bănci şi aproape 4 din 10 lucrează cu o bancă digitală

Autor: Roxana Rosu Postat la 16 septembrie 2024 18 afişări

Kearney: Clientii români sunt mai putin loiali băncilor traditionale decât media europeană. Unul din cinci români lucrează cu cel puţin trei bănci şi aproape 4 din 10 lucrează cu o bancă digitală

Mai mult de două treimi (73%) dintre clienţii băncilor europene şi-au păstrat contul principal la aceeaşi instituţie bancară timp de cinci ani sau mai mult, clientii români fiind însă mai putin loiali decât media europeană, în conditiile în care unul din cinci lucrează cu cel putin trei bănci, arată un studiu realizat de compania de consultanţă în management Kearney.

„Uitându-ne la cifre, clienţii români pot părea, în medie, mai puţin loiali decât cei europeni. Unul din cinci români lucrează cu cel puţin trei bănci, în timp ce media europeană este unul din zece. Clienţii români sunt pragmatici, atenţi la costuri, căutând cel mai potrivit produs pentru fiecare dintre nevoile lor financiare, chiar dacă acest lucru implică să lucreze cu mai multe instituţii financiare. În acelaşi timp, este şi o chestiune de ofertă. În acest moment, nici băncile tradiţionale, nici băncile digitale nu oferă o gamă completă de produse şi servicii. De exemplu, băncile digitale nu oferă, încă, credite pentru achiziţia de locuinţe, în timp ce băncile tradiţionale nu oferă aceeaşi experienţă fluidă când vine vorba de plăţile în valute multiple precum băncile digitale,” a declarat Alexandra Velescu, Director în biroul din Bucureşti al Kearney.

La nivel european, pentru clienţii care au schimbat băncile în ultimii cinci ani, recomandările informale (52%) şi stimulentele financiare (52%) au fost cele mai importante două motive care i-au determinat să facă schimbarea. Cu precădere, o treime dintre respondenţi (33%) au indicat de asemenea, experienţa neplăcuta cu serviciul de suport pentru clienţi ca fiind motivul pentru care au decis să schimbe banca.

În cazul în care clienţii îşi schimbă contul curent principal, studiul a arătat că este probabil să isi mute şi alte produse bancare.

Dintre cei care au schimbat recent banca în România, 78% au luat cu ei cel puţin un alt produs suplimentar, de obicei conturile de economii sau cardurile de credit. O treime (33%) şi-au transferat contul principal împreună cu încă două sau mai multe produse la noua banca. Acest lucru confirmă faptul că băncile tradiţionale trebuie să fie atente la veniturile obţinute din produse cu valoare ridicată.

Unul din cinci (19%) respondenţi care şi-au schimbat banca principală în ultimii cinci ani a facut schimbarea către o bancă digitală sau la un fintech.

Având în vedere că unul din zece (9%) clienţi europeni are în prezent contul principal la o bancă digitală sau la un fintech, acestea câştigă rapid amploare şi încep să rivalizeze în dimensiune cu unele dintre băncile tradiţionale.

“În România vedem cu certitudine interesul crescut al clienţilor pentru băncile digitale. Conform studiului nostru, aproape 4 din 10 clienţi lucrează cu o bancă digitală, iar o treime consideră banca digitală ca fiind banca lor principală. Cu peste 3 milioane de clienţi, este deja bine cunoscut că ţara noastră reprezintă a doua piaţă ca dimensiune a portofoliului pentru Revolut la nivel global. De asemenea, Salt Bank, prima bancă digitală 100% românească, a depăşit 250,000 de clienţi la doar cinci luni după lansare.” a adăugat Alexandra Velescu.

Potrivit studiului, clienţii tineri sunt cei mai predispuşi să aibă relaţia lor principală cu o bancă digitală sau fintech, probabil datorită faptului că multe dintre caracteristicile acestor produse rezonează cu consumatorii mai familiarizaţi cu tehnologia. În mod specific, 35% dintre clienţii principali ai băncilor digitale au sub 35 de ani, iar peste jumătate (55%) au sub 45 de ani, evidenţiind atractivitatea acestor instituţii. Cercetarea realizată de Kearney reflectă un nivel considerabil de încredere în serviciile bancare moderne, jumătate dintre respondenţi (48%) care au o relaţie principală cu o bancă digitală păstrând între 80% şi 100% din finanţele lor la aceste instituţii.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
banci,
clienti,
banca,
romani

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.