Kremlinul susţine că Putin vrea continuarea negocierilor,dar Rusia intensifică activităţile militare
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea să continue negocierile cu Statele Unte şi cu Alianţa Nord-Atlantică, a anunţat în cursul nopţii de luni spre marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, însă armata rusă continuă avansarea capabilităţilor militare în apropierea Ucrainei.
"În primul rând, preşedintele Putin a cerut permanent negocieri şi diplomaţie. Şi, de fapt, el a iniţiat discuţiile asupra problemei garanţiilor de securitate pentru Federaţia Rusă. Iar Ucraina este doar o parte a problemei, este o parte a problemei mai mari a garanţiilor de securitate pentru Rusia şi, bineînţeles, preşedintele Putin vrea să negocieze", a declarat Dmitri Peskov.
În urmă cu câteva ore, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că există "o şansă" pentru dialogul diplomatic cu Occidentul pe tema garanţiilor de securitate şi i-a recomandat preşedintelui Vladimir Putin continuarea negocierilor.
În pofida declaraţiilor oficialilor de la Moscova, armata rusă continuă să acumuleze trupe şi capabilităţi militare la frontiera cu Ucraina. În cursul nopţii de luni spre marţi, la periferia oraşului Belgorod, situat în vestul Rusiei, în apropierea frontierei cu Ucraina şi la circa 70 de kilometri de oraşul ucrainean Harkiv, au fost observate mai multe convoaie de tancuri ruse.
Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi premierul britanic, Boris Johnson, cred că încă există spaţiu pentru diplomaţie cu Rusia, deşi Washingtonul şi-a transferat personalul de la Ambasada din Kiev şi serviciile secrete americane cred că Moscova "avansează capabilităţile" pentru o invazie. "Premierul Boris Johnson şi preşedintele Biden au prezentat recentele discuţii cu liderii de la nivel mondial. Au fost de acord că este menţinută o fereastră crucială pentru diplomaţie şi pentru ca Rusia să retragă ameninţările la adresa Ucrainei. Au evidenţiat faptul că orice nouă incursiune în Ucraina va genera o criză prelungită pentru Rusia, cu efecte negative de amploare pentru Rusia şi pentru întreaga lume", a comunicat Guvernul de la Londra.
Rusia este acuzată că a mobilizat peste 130.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie. Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria. Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică au transmis răspunsuri scrise Rusiei privind garanţiile de securitate, dar Moscova insistă pentru retragerea trupelor din statele est-europene şi pentru oprirea extinderii NATO spre est.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro