Lanţul românesc care se bate cu McDonald’s şi KFC a deschis un nou restaurant. A ajuns la vânzări de 7.000 de euro într-un singur weekend
Lanţul de restaurante de tip fast-food Spartan continuă procesul de extindere prin deschiderea unei unităţi în cel mai mare centru comercial din Constanţa, Maritimo Shopping Center, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Restaurantul a fost inaugurat vineri, 7 aprilie, în urma unei investiţii de 90.000 de euro şi a înregistrat circa 1.500 de clienţi şi vânzări în valoare de aproximativ 7.000 de euro în primul weekend de funcţionare. Acesta este primul restaurant deschis în regim propriu de Strong MND Corporation din Constanţa şi cel de-al 32-lea din cadrul lanţului, la nivel naţional (un restaurant Spartan a fost deschis anterior în regim de franciză).
Restaurantul ocupă o suprafaţă de 120 de metri pătraţi în zona de vizibilitate maximă a food-court-ului, în imediata vecinătate a KFC-ului, şi are 20 de angajaţi.
„Ne-am dorit de mult timp să deschidem o unitate Spartan în regim propriu şi în Constanţa, pentru că este unul dintre cele mai importante oraşe din ţară, atât din punct de vedere economic, cât şi ca mărime. Am studiat cu atenţie mai multe opţiuni şi am ales Maritimo Shopping Center datorită mixului excelent de chiriaşi, a vadului comercial bun şi, nu în ultimul rând, a echipei de aici, care ne-a făcut o impresie excelentă încă de la început. Strategia Spartan de extindere în centrele comerciale din toate marile oraşe ale României nu putea ocoli Constanţa şi suntem încântaţi că am inaugurat această unitate chiar înaintea debutului sezonului estival”, a declarat Anişoara Bătăiosu, director general Strong MND Corporation S.R.L., compania care deţine franciza Spartan.
Cifra de vânzări prognozată pentru primul an de activitate a Spartan-Maritimo este de 500.000 de euro, cu o creştere estimată la 70% în perioada sezonului estival, când în Constanţa vin turişti din toată ţara. Reprezentanţii Spartan cred că gustul deosebit, precum şi accentul pus pe componenta de sănătate sunt ingrediente care vor avea succes pe piaţa constănţeană.
Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deţine şi platforma francizelacheie.ro. Lanţul de restaurante a fost fondat în 2012 şi numără 32 de restaurante, dintre care 12 sunt restaurante proprii şi alte 20 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală şi în 19 oraşe din ţară: Suceava, Arad, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Botoşani, Galaţi, Brăila, Focşani, Târgu-Jiu, Craiova, Piteşti, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamţ şi Constanţa.
Cifra de afaceri înregistrată de lanţul de restaurante Spartan la finalul anului 2015 a fost de aproximativ 12 milioane de euro. În cele 32 de unităţi din cadrul reţelei lucrează peste 650 de oameni. Lanţul de restaurante Spartan va continua extinderea în capitală, în provincie, dar şi în afara graniţelor României. Planurile sale de expansiune vizează ca, până în 2018, să ajungă la 40 de unităţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro