Lavrov acuză Kievul că exercită presiuni pentru ca Tiraspolul să accepte condiţiile Chişinăului

Autor: Iuliana Enache Postat la 18 martie 2015 66 afişări

Kievul a implementat practic o blocadă economică împotriva Transnistriei şi presează regiunea separatistă moldovenească să accepte condiţiile Chişinăului, a declarat miercuri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de agenţia Sputnik, în pagina electronică.

"Din nefericire, în stadiul actual, rolul Ucrainei în ultimul an în eforturile faţă de reglementarea conflictului transnistrean nu au fost echilibrate aşa cum ar trebui să fie cele ale unui mediator şi unui garant. Ucraina pare să fi acţionat şi continuă să acţioneze pentru organizarea a ceva similar unei blocade economice împotriva Transnistriei şi, conform evaluării mele, foloseşte ultimatumuri pentru a-i mulţumi pe cei care vor ca probabilitatea unei asocieri a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană (să transpară), determinându-i pe transnistreni să accepte condiţiile pe care le impune Chişinăul", a declarat Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova cu ministrul de Externe din Gabon, Emmanuel Issoze-Ngondet.

Lavrov a reiterat faptul că Ucraina şi Rusia nu sunt numai mediatori, ci şi garanţi în conflictul dintre Chişinău şi Tiraspol, în timp ce Statele Unite, Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa sunt observatori.

Tiraspolul şi Moscova au denunţat în mai multe rânduri "blocada economică" impusă de Republica Moldova şi Ucraina regiunii separatiste după ce Kievul a decis consolidarea măsurilor de securitate şi control la frontiera cu Republica Moldova în regiunea transnistreană.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
R.MOLDOVA,
TRANSNISTRIA
/actualitate/lavrov-acuza-kievul-ca-exercita-presiuni-pentru-ca-tiraspolul-sa-accepte-conditiile-chisinaului-14008130
14008130
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.